Handbal (f) – Marija Jovanovic: Mă aştept la un meci foarte dificil cu Krim Ljubljana

Autori


Interul muntenegrean Marija Jovanovic, de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, apreciază că meciul retur cu Krim Ljubljana, care poate rezolva ecuaţia calificării în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin, se anunţă foarte dificil, pentru că slovenele au doar varianta victoriei, informează Agerpres.
Jovanovic (26 ani), cea mai bună marcatoare a Oltchimului în meciul cu Metz din Franţa (26-26), cu 6 reuşite, a arătat o formă deosebită încă din primul sezon al său la Râmnicu Vâlcea. ''Acel meci a fost cu adevărat important pentru noi, din cauza punctelor de care aveam nevoie. Pe de altă parte, Metz a jucat pentru publicul său, fără presiune. Am pierdut un punct care nu trebuia pierdut, dar acum cel mai important lucru este să ne concentrăm pe următorul meci'', a declarat jucătoarea pentru site-ul EHF. 
Oltchim a învins în deplasare Krim Ljubljana (31-25) în prima manşă a grupei a II-a principală, iar acum în meciul de duminică elevele lui Radu Voina se pot califica în semifinale şi cu o remiză. O victorie a slovenelor ar complica însă situaţia campioanei României. ''Krim are încă o şansă la semifinale şi mă aştept la un meci foarte dificil. În mod sigur ele vor face tot posibilul să câştige, pentru că e singura lor opţiune. Aşa că va fi un meci foarte dificil, cu o mare dorinţă de victorie de ambele părţi'', a adăugat Jovanovic.
Fosta jucătoare de la Buducnost speră însă că aportul publicului să fie decisiv: ''Din fericire jucăm acasă, unde fanii noştri vor fi jucătorul în plus pentru echipa noastră. Meciul va fi decis de dorinţa mai mare de victorie şi de spiritul de luptă al unei echipe, pentru că acest meci va fi câştigat de echipă nu de individualităţi. În pofida unor suişuri şi coborâşuri, suntem avertizate de forţa lor şi nu vom uita obiectivul nostru principal. Este meciul sezonului şi fiecare jucătoare va da absolut maximum la un aşa joc important''. 
Jovanovic a opinat că meciul pierdut acasă cu Buducnost Podgorica a destabilizat Oltchimul: ''Acea înfrângere a fost foarte dureroasă, mai ales din cauza acelei diferenţe mari în faţa fanilor noştri. A fost cel mai rău meci al nostru din acest sezon, iar Buducnost a făcut cel mai bun meci''. 
La primul său sezon cu o echipă străină, Marija Jovanovic s-a adaptat la noua situaţie: ''Fetele sunt de treabă aici şi mă simt bine. Când vine vorba de meciuri, aici există întotdeauna loc de mai bine, de o adaptare mai bună, dar cu cât timpul trece pot spune că totul arată din ce în ce mai bine. Una peste alta aici sunt foarte satisfăcută şi fericită''.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 29 februarie 2012

Actualitate

» Fotbal – România a remizat cu Uruguay, scor 1-1, într-un meci amical
» Fotbal – amical: Nationala Under 20 a României fost învinsă de Cehia
» Trasee modificate
» Caravana Gaudeamus deschide drumul cărţilor
» Animalele craiovenilor, îngrijite de o englezoaică
» Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I rămâne în vigoare
» Băsescu pleacă la Bruxelles pentru semnarea Tratatului de guvernanţă fiscală
» Gorj: Poştaşul din “Cazul Horcea”, concediat
» Gorj: Aproximativ 500 de preşcolari au fost evaluaţi psihologic
» Craiova: Ceaikovski şi Şostakovici în vinerea simfonică
» Anastase: Indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate
» Handbal (f) – Marija Jovanovic: Mă aştept la un meci foarte dificil cu Krim Ljubljana
» Box – Derek Chisora, suspendat pe termen nelimitat de WBC în urma bătăii cu David Haye
» Vâlcea: Doi călugări au fost găsiţi morţi la o mănăstire
» Peste 20 de nave, blocate pe Dunăre din cauza gheţii
» O alpinistă româncă de 24 de ani a murit în Marele Canion

Local

» Omorul, imprescriptibil
» Sunt şi nu sunt medicamente
» Ajutoare pentru nordul judeţului
» Se întrerupe apa
» Ambulanţe SMURD pentru Scorniceşti şi Stoeneşti
» 17 – reţinuţi, patru – în libertate
» Cazul „Gheorghe Tudor“, la CEDO
» Nataşa Raab-Guţul: Sunt mândră că sunt actriţa Naţionalului din Craiova!
» Valer Dellakeza, premiul UNITER pentru întreaga activitate
» Cu mâna întinsă
» Vinde mărțișoare hand-made pentru a-și ajuta nepotul bolnav
» Dreptul de la „Spiru Haret“, formator de resurse umane

Gorj

» Staţie de sterilizare de aceeași vârstă cu spitalul
» Au venit banii pentru laptele praf
» Absenteismul este un fenomen al şcolii româneşti

Sport

» Aluminiştii nu se tem de FC Olt
» Returul Ligii a IV-a Gorj, amânat
» Găzarii, test cu Caransebeş
» Pandurii, ultima în amicale
» Ioana Doagă, colecţionară de medalii
» Judoka din Bănie, pe podium la Arad
» Nikolic: Putem bate Sibiul
» Tricolorii vor să iasă din anonimat

Bani & Afaceri

» Apartamentele din Craiova – mai ieftine cu 40%

Sanatate

» Bolnavii de cancer, fără medicamente

Magazin

» Kathy Ireland, cel mai bogat supermodel
» HOROSCOP
» Lucy Liu, primul doctor Watson femeie
» Adam Sandler, record de nominalizări la Zmeura de Aur
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Mâncatul excesiv dăunează
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!

Top