5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: A protestat în faţa poliţiei

Gorj: A protestat în faţa poliţiei

Un bărbat de etnie romă din oraşul Târgu-Cărbuneşti a protestat astăzi după amiază în faţa Poliţiei Municipale Târgu-Jiu. Bărbatul a venit la Târgu-Jiu alături de soția și cei trei copii ai lor, postându-se toți în fața sediului poliției municipale. Ulterior, protestatarul a mers la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, unde a intrat în audiență la Viorel Caragea, șeful IPJ. ”Vreau să îl întâlnesc pe domnul Caragea, pentru că dumnealui nu cred că știe ce fac oamenii lui. M-au bătut niște persoane, jandarmi sau polițiști, pe care nu le cunosc, mi-au rupt coastele.Vreau să îi spun ce am pățit. Să ia măsuri”, a spus acesta. ”Inițial, bărbatul s-a prezentat la Poliția Municipală și a spus că a fost bătut. Apoi, a intrat în audiență la domnul Caragea, șeful IPJ, dar nu a mai vrut să facă nici o plângere. Urmează să se facă cercetări și rezultatele să i se comunice bărbatului din Cărbunești”, a afirmat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS