10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Producătorii agricoli s-au întâlnit cu ministrul finanţelor publice

Producătorii agricoli s-au întâlnit cu ministrul finanţelor publice

O delegaţie a Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România s-a întâlnit ieri cu ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţeanu, se arată într-un comunicat al APIA Dolj. Agricultorii i-au cerut Ministrului Finanţelor Publice să îi ajute să rezolve cât mai repede problema sistemului de irigaţii, care în acest moment este la pământ. 
„În anul 2012, există slabe şanse să putem iriga, din cauza costurilor foarte mari cu apa. Din păcate, canalele de aducţiune existente se află în acest moment într-un stadiu avansat de degradare. Soluţia propusă de fermieri a fost aceea de a combate fenomenul de deşertificare prin umplerea canalelor pentru irigaţii cu apă, printr-un proiect de mediu, astfel încât această măsură să fie prietenoasă cu mediul şi avantajoasă pentru agricultori şi zonele rurale“, a spus Constantin Iancu. preşedintele filialei Dolj a Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România. 
Ministrului Finanţelor Publice i-a fost adus la cunoştinţă şi faptul că reducerea subvenţiei de la bugetul naţional de la 75 la 32 euro nu va face altceva decât să afecteze serios proiectele de investiţii ale agricultorilor, dar şi anul agricol 2011-2012. O altă solicitare venită din partea noastră, a fermierilor, a fost aceea ca industria naţională de îngrăşăminte chimice să beneficieze de gaz din producţia românească, astfel încât îngrăşămintele chimice să fie vândute către fermieri la preţuri mai mici. „Nu vrem decât ca preţul îngrăşămintelor chimice necesare agriculturii să fie egal cu cel practicat la export corelat cu cotaţiile de la bursă“, a mai declarat Constantin Iancu, preşedintele filialei Dolj a Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS