22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Economiei va iniţia consultări publice privind ACTA

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice privind ACTA

Ministerul Economiei va iniţia consultări publice privind Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), un document care nu poate fi aplicat înainte de parcurgerea mai multor etape, inclusiv ratificarea în Parlament, şi care nu modifică legea în domeniul proprietăţii intelectuale, susţine Guvernul.  Purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, a precizat astăzi că semnarea de către România a Acordului ACTA nu echivalează cu intrarea sa în vigoare. "Semnarea de către România a acestui acord nu echivalează cu intrarea sa în vigoare, este doar o etapă, acordul va intra în vigoare în România după ce vor fi parcurse mai multe etape procedurale. Cronologic, trebuie ca Parlamentul European să-şi dea avizul conform, acest lucru estimăm că se va întâmpla undeva în vară, după aceea vor începe şi procedurile de ratificare a acestui acord în parlamentele naţionale", a declarat luni, la Palatul Victoria, Ioana Muntean. 
Reprezenzanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat, joi, la Tokio, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA). Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit Parlamentului European, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS