Codex Gigas sau „cartea uriaşă“ este cel mai mare manuscris medieval din lume şi reprezintă, totodată, una dintre cele mai misterioase cărţi, relatează www.ditadifulmine.com.
Codex Gigas, cunoscut şi sub numele de „Biblia Diavolului“ din cauza ilustraţiilor din manuscris în care este reprezentat diavolul, se spune că a fost scris la începutul secolului al XIII-lea de un călugar în Mănăstirea benedictină din Podlazice, Cehia de astăzi. În timpul Războiului de 30 de ani, manuscrisul, care este considerat cea de-a opta minune a lumii, a fost furat de armata suedeză, iar în prezent este păstrat la Biblioteca Națională a Suediei din Stockholm.
Coperta manuscrisului este realizată din lemn acoperit cu piele şi ornamente metalice. Cartea măsoară 92 cm lungime şi 50 cm lăţime şi cântăreşte 75 de kilograme.
Din câte se pare, manuscrisul este învăluit în mister încă de la început. Potrivit legendei, un călugăr benedictin („Hermanus monachus inclusus“) trebuia zidit de viu în urma încălcării unei reguli a ordinului din care făcea parte. Pentru a-şi salva viața, acesta a jurat episcopului că va crea, într-o singură noapte, cea mai frumoasă carte pe care a văzut-o lumea, care va conţine Biblia, dar şi toate cunoştințele dobândite de om până la acea vreme. Se spune că, pentru a-şi duce la îndeplinire această misiune cu adevărat imposibilă, călugărul şi-ar fi vândut sufletul diavolului. În semn de mulţumire pentru ajutor, călugărul ar fi pictat imaginea diavolului pe una dintre paginile codexului.
Studii pe manuscris
În ciuda legendei legate de creaţia Codex Gigas, Inchiziţia nu a interzis lectura manuscrisului, astfel că mulţi academicieni au avut acces la operă pentru a o putea studia. Iniţial, s-a presupus că pentru scrierea acestei cărţi a fost nevoie de multe persoane, însă, în urma analizelor grafologice, s-a ajuns la concluzia că „Biblia Diavolului“ a fost totuşi scrisă de un singur om. În acelaşi timp însă, studiile infirmă legenda potrivit căreia manuscrisul ar fi fost realizat într-o singură noapte. Din câte se pare, o persoană putea să scrie o asemenea carte în 20-30 de ani, iar codexul a fost conceput între anii 1204 şi 1230. Pentru datarea exactă a manuscrisului, specialiştii au luat ca referinţă canonizarea Sfântului Procopie din 1204, care este menţionată în Codex Gigas, fapt ce demonstrează că „Biblia Diavolului“ nu a fost scrisă înainte de această dată. Oricum ar fi, există multe incertitudini legate de originea acestui manuscris. Printre altele, este puţin probabil ca acesta să fi fost scris în mănăstirea din Podlazice, la acea vreme mult prea mică şi mult prea săracă pentru a-şi putea permite crearea unei opere atât de impunătoare. De-a lungul timpului, codexul a trecut prin multe dezastre, el fiind chiar salvat dintr-un incendiu de un călugăr, care, pentru că manuscrisul era mult prea greu şi nu putea fi cărat pe scări, a decis să arunce cartea pe geam. Codexul a suferit deteriorări destul de grave, însă a supravieţuit incendiului.
Conţinutul codexului
Însă, ce conţine această Biblie a Diavolului şi de ce este ea atât de specială? Manuscrisul nu doar are dimensiuni gigantice demne de Cartea Recordurilor, dar a şi primit numeroase denumiri, demne de menţionat în Guiness Book. A fost numit Codex Giganteus (Cartea uriaşă), Gigas librorum (Uriaşul Cărţilor), Fans Bibel (Biblia Diavolului), Hin Håles Bibel (Biblia lui Old Nick) şi Svartboken (Cartea Neagră). În plus, codexul include un portret imens al Satanei, jumătate om, jumătate bestie. Diavolul este înfăţişat singur, stând cu braţele ridicate în sus. Scopul portretului a fost acela de a aminti cititorului de păcat şi de diavol. De altfel, toate imaginile din ziua de astăzi care reprezintă diavolul au fost create după imaginile din acest manuscris. Pe pagina opusă, este desenat Raiul, scopul lor fiind de a arăta avantajele unei vieţi fără de păcat. De asemenea, manuscrisul conţine: „Alfabet“, „Vechiul Testament“, „Iosephus Flavius“, „Isidorus“, „Medica“, „Noul Testament“, „Confesiuni“, „Havenly City“, „Diavolul“, „Invocări / incantații“, „Cosmas“, „Nume“ și „Calendar“.
