Acasă Actualitate Tenis – Perechile Tecău – Lindstedt şi Hănescu – Rochus au acces...

Tenis – Perechile Tecău – Lindstedt şi Hănescu – Rochus au acces în turul doi la Australian Open

Perechile Horia Tecău / Robert Lindstedt (România / Suedia), cap de serie numărul 7, şi Victor Hănescu / Olivier Rochus (România / Belgia) s-au calificat, joi, în turul doi al tabloului de dublu masculin de la Australian Open, şi s-ar putea întâlni în runda a treia a competiţiei, informează Mediafax.

Tecău şi Lindstedt au învins în primul tur, cu scorul de 6-3, 7-6 (8/6), cuplul Andreas Siljestrom / Igor Zelenay (Suedia / Slovacia), şi vor întâlni în runda secundă perechea australiană Colin Ebelthite / Marinko Matosevic.

Hănescu şi Rochus au trecut de perechea austriacă Oliver Marach / Alexander Peya, cap de serie numărul 9, scor 7-6 (7/4), 4-6, 7-5, şi vor juca în turul doi împotriva cuplului brazilian Ricardo Mello / Joao Souza.

În cazul în care vor trece de adversarii din turul doi, perechile Tecău / Lindstedt şi Hănescu / Rochus se vor întâlni în runda a treia a competiţiei.

 

Exit mobile version