Acasă Actualitate Igaş: Codul Albastru de alertă va fi păstrat cât e nevoie

Igaş: Codul Albastru de alertă va fi păstrat cât e nevoie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat presei, aseară, că va fi păstrat cât va fi nevoie Codul Albastru de alertă, instituit după violenţele înregistrate duminică noaptea în Capitală, informează Mediafax.
Întrebat cât va fi menţinută alerta de Cod Albastru, ministrul de Interne, aflat în Piaţa Universităţii, a spus: "Cât va fi nevoie".
Igaş a instituit Codul Albastru, ceea ce înseamnă un nivel moderat de alertă, asigurarea pazei la instituţiile publice, menţinerea la serviciu a unui sfert din personal, dar nu şi sporirea efectivelor.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Marius Militaru a precizat că, pe o scară de la unu la patru, Codul Albastru este la nivelul doi
El a mai precizat că acest nivel de alertare a fost instituit de luni, dar Codul Albastru nu înseamnă sporirea efectivelor, ci că o pătrime din personal trebuie să se afle la serviciu.
Exit mobile version