20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHrebenciuc, Negoiţă şi Ghiţă, cercetaţi pentru spălare de bani

Hrebenciuc, Negoiţă şi Ghiţă, cercetaţi pentru spălare de bani

Deputaţii PSD Viorel Hrebenciuc şi Robert Negoiţă, precum şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă sunt cercetaţi de DNA pentru spălare de bani, într-un dosar disjuns din cel în care Ioan Niculae a fost trimis în judecată pentru finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale

În dosarul privind trimiterea în judecată a preşedintelui grupului InterAgro, procurorii arată în rechizitoriu că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciuc, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu. Potrivit aceluiaşi document, a fost făcută şi a doua disjungere, în acest nou dosar urmând să fie cercetaţi Ioan Niculae, angajaţi APIA şi angajaţi ai InterAgro, pentru fraudarea unor fonduri europene.
Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, ieri, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
Potrivit DNA, în cursul anului 2009, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a Partidului Social Democrat (PSD), pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 de euro de la inculpatul Niculae Ioan, patron al SC InterAgro SA, bani ce urma să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD.
Potrivit înţelegerii infracţionale, sumele de bani urma să fie furnizate indirect, în sensul că Ioan Niculae urma să achite plăţi către diferiţi furnizori de servicii ce aveau legătură cu campania electorală, inclusiv instituţii implicate în realizarea de sondaje de opinie publică. În acest fel, se disimula destinaţia reală a sumelor de bani, ocolindu-se dispoziţiile legale referitoare la finanţarea partidelor politic.
În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA).
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 de euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 de lei, aproximativ 150.000 de euro, folosindu-se drept paravan un contract încheiat între societatea controlată de Ioan Niculae – InterAgro şi SC INSOMAR SRL.
Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, tocmai pentru a se crea o acoperire aparent legală destinaţiei reale a sumelor de bani, şi anume finanţarea unui partid politic cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Contractul propriu-zis şi actele aferente (procesul-verbal de recepţie, facturi) au fost încheiate de Viorel Bărac şi Gheorghe Teodorescu, cu mijlocirea lui Ioan Niculae, au precizat procurorii.
• Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS