6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoul preşedinte al BVB este Lucian Anghel

Noul preşedinte al BVB este Lucian Anghel

Economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel, a fost ales astăzi în funcţia de preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), acesta urmând să-l înlocuiască pe Stere Farmache, informează NewsIn. Lucian Anghel a candidat pentru poziţia de preşedinte al BVB alături de actualul preşedinte Stere Farmache şi vicepreşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul. Totodată, acţionarii BVB au ales noul Consiliu de Administraţie, din care fac parte Stere Farmache, Lucian Anghel, Dan Paul, Adrian Lupşan, Narcisa Oprea, Valerian Ionescu, Octavian Molnar, Matjaz Schroll şi Robert Pană.
Lucian Anghel lucrează în cadrul Băncii Comerciale Române din 1996, ca economist şi ofiţer de credite, avansând treptat. Din februarie 2002, Lucian Anghel a devenit consilier al preşedintelui şi analist. În 2005 a ocupat funcţia de trezorier adjunct şi a intrat în Consiliul de Administraţie al BCR Asset Management, unde a rămas până în 2010. De asemenea, din 2007 este economist-şef şi director executiv al direcţiei de strategie şi cercetare din BCR, iar din ianuarie 2010 este şi membru în comitetul de investiţii al BCR Fond de Pensii.
Lucian Anghel a studiat informatica economică la Academia de Studii Economice, unde a obţinut o diplomă de licenţă şi una de studii aprofundate. Este doctor în economie, are un MBA în Canada şi o diplomă de Bank Risk Management, fiind de asemenea coautor la două cărţi despre servicii bancare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS