15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Fără eutanasiere

Concluzia primei audieri publice din oraş: deşi sunt împotriva eutanasierii câinilor, craiovenii vor să găsească o soluţie pentru eliminarea lor de pe străzi

Prima audiere publică din judeţul Dolj s-a încheiat. Această formă inedită de consultare a opiniei publice – „Avem o lege. Ce facem cu câinii liberi de pe străzile Craiovei?“ – a aparţinut unui grup compus din reprezentanţi ai Asociaţiei Pro Democraţia Craiova, Lions Club Craiova, Sindicatul Forţa Legii Craiova, Cartel Alfa Vâlcea, Sindicatul pentru unitatea salariaţilor TVR Craiova, respectiv Carla Stoica, Mariana Ciobanu, Daniel Ion, Daniela Ion, Ringo Dămureanu, Manuela Dogaru şi Ion Mihai.
Adunând depoziţiile exprimate de cetăţeni cu ocazia audierii publice din 7 decembrie, iniţiatorii au întocmit un raport, cu sprijinul unei comisii de experţi din care au făcut parte Dan Claudiu Dănişor, decanul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova, dr. Cristina Geormăneanu, din cadrul SMURD Craiova, chinologul Liviu Ionescu, preşedintele Centrului Naţional de Educare Canină, psihologul Adriana Rotaru şi Marian Ciobanu, din partea iniţiatorilor.
Ieri, acest raport a fost înmânat reprezentanţilor Primăriei Craiova, pentru a-l folosi în cadrul consultărilor cetăţeneşti impuse prin noua lege a câinilor fără stăpân.

96% dintre cei consultaţi nu vor eutanasierea

Potrivit raportului întocmit de iniţiatorii acestei consultări civice, cauzele care au dus la această problemă a câinilor vagabonzi de pe străzile Craiovei ţin mai ales de abandonarea acestor animale de către proprietari iresponsabili. La asta se adaugă inconstanţa şi insuficienţa sterilizărilor, ba chiar lipsa lor în cazul câinilor comunitari din preajma locuinţelor sau al câinilor fără valoare chinologică, dar care au proprietar, dar şi lipsa oricărui control din partea autorităţilor locale în situaţia câinilor care migrează în oraş din comunele limitrofe.
Din totalul celor 107 depoziţii adunate de la cei care au dorit să-şi exprime opinia, 96% sunt împotriva eutanasierii. Majoritatea depoziţiilor susţin sterilizarea ca unică măsură de reducere a numărului de câini vagabonzi. Unele persoane şi-au nuanţat punctul de vedere, susţinând, spre exemplu, extinderea adăpostului canin de la Făcăi, dar în condiţiile asigurării de la bugetul local doar a utilităţilor şi a salariilor personalului, hrana şi tratamentul câinilor urmând să fie asigurat din fondurile ONG-urilor de profil. Alţii au susţinut promovarea şi efectuarea unor campanii de adopţie, dar şi eliminarea câinilor de pe domeniul public, aşa cum ar impune, de fapt, şi noua lege a câinilor fără stăpân, iar cei care se opun ridicării câinilor de pe stradă şi ducerii lor în adăpost să fie obligaţi să îi ia acasă ori să plătească pentru întreţinerea acestor animale.

„Oraş curat şi civilizat, fără câini liberi pe străzi“

Capitolul „Concluzii“ al raportului începe cu esenţa acestei audieri publice: „Populaţia craioveană doreşte un oraş curat şi civilizat, fără câini liberi pe străzi“. Altă concluzie care se regăseşte în acest raport vizează faptul că locuitorii Craiovei doresc „sterilizarea câinilor, dar fără a fi prezentată implementarea şi finalizarea unui program coerent şi realizabil, din punct de vedere chino-tehnic, economic sau social, nici din partea iubitorilor de animale, nici din partea celor care nu iubesc animalele“. Altfel spus, toată lumea ar prefera sterilizarea în locul eutanasierii, dar nimeni nu vine cu oferte concrete, ci doar cu idei care mai de care mai fanteziste – după cum s-a şi văzut cu ocazia audierii publice din 7 decembrie 2011.

Recomandări pentru primărie şi ONG-uri

Comisia de experţi care a luat parte la punerea în practică a acestei iniţiative civice a întocmit şi câteva recomandări, adresate administraţiei locale municipale. Dintre acestea, putem menţiona: continuarea programelor actuale de sterilizare a câinilor comunitari, extinderea campaniilor de sterilizare la localităţile limitrofe oraşului, oprirea migraţiei câinilor fără stăpân către municipiul Craiova, dar şi o mai bună informare a populaţiei despre acest fenomen al câinilor fără stăpân şi a activităţilor pe care le derulează în acest sens ONG-urile de specialitate.
Unele dintre aceste recomandări vizează nu doar autorităţile, ci şi ONG-urile de protecţia animalelor, care ar trebui să ia mai în serios problema câinilor vagabonzi. Tocmai de aceea, realizatorii audierii publice au şi recomandat „realizarea mai multor adăposturi canine în jurul oraşului, prin participarea în parteneriat atât a municipalităţii (care să pună la dispoziţie terenul cu anumite utilităţi), cât şi a ONG-urilor de profil (care să gestioneze situaţia acestor câini)“. Altă recomandare vizează tocmai susţinerea financiară a acestor adăposturi. Pentru a nu exista disensiuni între cetăţeni, în condiţiile în care unii susţin păstrarea câinilor fără stăpân în adăposturi, iar alţii preferă varianta mai „economică“ a eutanasierii, se propune realizarea unor campanii de strângere de fonduri de la populaţie, cu sume modice (eventual prin redirecţionarea a 2% din impozit), în vederea „susţinerii şi întreţinerii câinilor fără stăpân“. Şi tot pentru ONG-urile de specialitate se recomandă „realizarea de programe şi proiecte de educare a câinilor comunitari şi plasarea acestora la cât mai multe familii din oraş/judeţ/regiune“.
Întrucât de multe ori au existat disensiuni între hingheri şi ONG-uri pe tema unor câini care ar fi sau nu violenţi ori periculoşi, se propune primăriei „realizarea corectă şi reală a selecţiei câinilor cu probleme medicale grave, irecuperabili din punct de vedere medical şi psiho-comportamental“, câini care ar trebui în mod firesc eutanasiaţi.
Nu în ultimul rând, realizatorii acestei audieri publice propun Primăriei Craiova „introducerea unor amenzi drastice pentru persoanele care îşi asumă responsabilitatea întreţinerii unui câine comunitar, dar nu îşi onorează această obligaţie: să păstreze curăţenia locului unde se plimbă câinele, să aibă grijă ca acesta să nu devină un pericol social, să nu realizeze un disconfort prin poluare fonică sau reacţii imprevizibile asupra vecinilor, să fie purtat în lesă şi cu botniţă în zonele publice urbane“.

Primăria caută încă soluţii

Primind raportul întocmit de iniţiatorii şi experţii implicaţi în această audiere publică, viceprimarul Craiovei, Teodor Sas, a declarat: „În perioada următoare vom iniţia şi alte audieri publice, astfel încât, după promulgarea noii legi, să adoptăm soluţia optimă pentru această problemă, a câinilor de pe străzi. Vom lua o decizie, dar nu pripită, ci numai după ce ne vom consulta cu cetăţenii Craiovei. Dar un lucru este sigur: va trebui să facem tot ce se poate, astfel încât să nu mai avem câini pe străzile din municipiu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

152 COMENTARII