8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCRAIOVA: ACCIDENT MORTAL ÎN LĂPUŞ

CRAIOVA: ACCIDENT MORTAL ÎN LĂPUŞ

O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au ajuns la spital, în urma unui grav accident de circulaţie produs astăzi, în jurul orei 12.00, în cartierul Lăpuş din Craiova.

Din primele cercetări ale poliţiei, prezentă la faţa locului pentru cercetări, se pare că Matizul de culoare albă cu numărul de înmatriculare DJ-67-MAM urca pe Calea Bucureşti, pe banda 1, către Metro, iar în locul unde se termină scuarul dintre cele două sensuri de mers a vrut să întoarcă pe celălalt sens. A tăiat în acel moment calea unui BMW seria 5, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa în acelaşi sens, pe banda a doua. Impactul dintre cele două vehicule a fost deosebit de violent. Matizul a fost grav avariat, iar o femeie din interiorul său – Constanţa Militaru, de 64 de ani – a fost proiectată pe caldarâm, lovindu-se cu capul de roata unui alt autoturism care venea din sens opus. Rănile suferite i-au fost fatale, femeia decedând pe loc.

Ceilalţi trei ocupanţi ai Matizului au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

74 COMENTARII