6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiechtenstein va deveni stat membru al Spaţiului Schengen

Liechtenstein va deveni stat membru al Spaţiului Schengen

Miniştrii europeni de interne, reuniţi în cadrul Consiliului JAI, au decis astăzi ca statul Liechtenstein să devină, începând cu data de 19 decembrie, cea de-a 26-a ţară membră a Spaţiului Schengen, informează Agerpres.ro. Miniştrii au adoptat o decizie ce permite atât ridicarea controalelor la graniţele interne (Spaţiului Schengen) cu Liechtenstein, cât şi eliminarea actualelor restricţii asupra folosirii Sistemului de Informaţii Schengen (SIS). 
Într-o evaluare precedentă, Consiliul JAI stabilise că Liechtenstein îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru aplicarea practică a părţilor relevante ale acquisului Schengen. Din Spaţiul Schengen fac parte în prezent 22 de state dintre cele 27 membre ale Uniunii Europene (excepţiile fiind România, Bulgaria, Cipru, Irlanda şi Marea Britanie) plus Islanda, Norvegia şi Elveţia. 
Spaţiul Schengen a fost fondat la 14 iunie 1985, când Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda au semnat Acordul Schengen. După cinci ani, prin Convenţia Schengen s-au decis modalităţile de abolire a controalelor la graniţele interne şi au fost stabilite o serie de măsuri necesare compensatorii pentru consolidarea controalelor la graniţele externe. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS