24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTermoficarea se mai gândeşte în privinţa debranşărilor

Termoficarea se mai gândeşte în privinţa debranşărilor

După ce au ameninţat cu debranşarea miile de craioveni care nu şi-au plătit căldura de mai mulţi ani, Termoficarea bate în retragere, deşi nu stă deloc bine la capitolul încasări. Dacă în urmă cu o săptămână furnizorul de căldură al oraşului le dăduse preaviz de cinci zile datornicilor, după care urma să-i deconecteze de la reţeaua de furnizare a agentului termic, acum este indecis, acesta fiind şi un mod de a-i încuraja pe rău-platnici să nu-şi achite facturile, precum şi pe cei bun-platnici să le urmeze exemplul. În zadar s-au făcut liste, au avut loc întâlniri şi negocieri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, deoarece lucrurile au rămas la fel ca la început. Din păcate, reprezentanţii RATf nu au nici o explicaţie şi tac mâlc sau au observat că populaţia nu-i mai ia în seamă, înţelegând că toată tevatura este de ochii lumii. În plus, directorul Termoficării, Tatian Tudorache, spune că a fost ameninţat cu moartea dacă îndrăzneşte să mai oprească apa caldă şi căldura în oraş.  
Maria Cernătescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII