21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtocolul dintre procurori şi PSD, la control

Protocolul dintre procurori şi PSD, la control

Secția pentru procurori a CSM a hotărât marți, cu majoritate de voturi, să sesizeze Inspecția Judiciară cu privire la un protocol de colaborare încheiat între Asociația Procurorilor din România (APR) și Partidul Social Democrat (PSD). APR și PSD au semnat în octombrie un protocol de colaborare despre care procurorii spun că nu reprezintă manifestarea vreunei convingeri politice și nici o activitate cu caracter politic. Protocolul prevede, printre altele, ca PSD să respecte „hotărârile care stabilesc titluri executorii privind drepturile salariale restante“. Potrivit infocsm.ro, procurorii din cadrul CSM au analizat o copie a protocolului și punctul de vedere transmis de APR, precum și un punct de vedere elaborat de Direcția Legislație, Documentare și Contencios (DLDC) a CSM. În punctul de vedere trimis CSM, APR precizează că nu ar fi vorba despre o activitate cu caracter politic și nici despre o manifestare a vreunei convingeri politice. Potrivit legii, magistraților le este interzis să se implice în activități politice. Secția pentru procurori a CSM a discutat încă de pe 14 noiembrie despre protocolul încheiat între Asociația Procurorilor din România și Partidul Social Democrat, însă a amânat luarea unei decizii până la primirea documentului și a unui punct de vedere oficial al organizației, notează Juridice.ro. Secția de procurori a fost sesizată printr-o adresă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în urma semnalărilor apărute în presă privind încheierea unui protocol de colaborare dintre APR și PSD.

Ce prevede protocolul

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat au încheiat pe 25 octombrie un protocol de colaborare cu Asociația Procurorilor din România, anunță liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Mircea Dușa, citat de Agerpres. Potrivit documentului, grupurile parlamentare ale PSD s-au angajat „să trateze cu bunăvoință și responsabilitate problema finanțării justiției, să asigure respectarea hotărârilor judecătorești în general și a celor care stabilesc titluri executorii privind drepturile salariale restante“. Social-democrații s-au mai angajat să discute cu asociațiile profesionale ale magistraților periodic modificările legislative pe care le preconizează. De asemenea, grupurile parlamentare ale PSD și Asociația Procurorilor din România au convenit asupra faptului că „buna funcționare a justiției, respectarea drepturilor și libertăților democratice, funcționarea eficientă a instituțiilor statului constituie baza statului de drept“.  
Părțile au căzut de acord și asupra faptului că Parlamentul României, guvernul, toate forțele politice „trebuie să contribuie la asigurarea unui cadru legislativ adecvat scopurilor și obiectivelor pe termen lung ale societății românești, la finanțarea corectă a justiției, la creșterea prestigiului acesteia și la respectarea demnității magistratului“. „Cele două părți constată că o creștere a eficienței justiției necesită un program legislativ coerent. Justiția trebuie exercitată (realizată) în mod independent de celelalte activități ale statului, promovarea magistraților trebuie realizată exclusiv pe criterii de competență, fără imixtiuni ale forțelor politice. Sunt necesare noi garanții ale independenței Ministerului Public și imparțialității asupra cărora grupurile parlamentare și asociațiile profesionale vor organiza dezbateri“, se mai arată în document.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII