15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe-i place statului? Să întârzie restituirea impozitelor

Ce-i place statului? Să întârzie restituirea impozitelor

Mii de craioveni aşteaptă încă banii cuveniţi și care ar trebui restituiți de către Finanţe. Statul întârzie cu lunile plata către oamenii cărora li s-au reţinut impozite în plus. În schimb, s-a grăbit să-şi umfle conturile, pentru că persoanele fizice care aveau de dat bani la Fisc au fost somate să plătească diferenţa de impozit.

Când statul trebuie să încaseze impozite şi taxe de la populaţie, atunci trimite somaţii de plată imediat şi chiar blochează conturile debitorilor „dintr-o mişcare“, dar când Fiscul trebuie să restituie sume către populaţie, atunci face tot posibilul să întârzie plăţile către cei îndreptăţiţi să-şi primească banii. Regularizarea impozitului pe venitul global este, de departe, în avantajul statului, din toate punctele de vedere. Oamenii care au avut şi alte venituri, pe lângă cele obţinute în baza unui contract clasic de muncă, fie au de dat bani în plus către Fisc, după regularizarea anuală, fie au de primit de la stat. În primul caz, statul a avut grijă să ceară banii de la persoanele fizice care aveau de plată sume importante către Fisc. În cel de-al doilea caz, când statul are de plată către persoanele fizice, lucrurile trenează de ceva vreme. Anul acesta, în Dolj, plăţile către oamenii care au de încasat bani de la Finanţe sunt întârziate cu câteva luni. Doar o treime dintre persoanele care în 2010 au plătit impozite mai mari la stat şi-au primit până acum banii înapoi de la Fisc. Au de primit bani de la stat 4.359 de persoane din tot judeţul, pentru veniturile realizate anul trecut, iar sumele se ridică la 1,8 milioane de lei. Până la această dată, potrivit datelor de la Finanţele doljene, au fost restituite impozitele doar către 1.603 persoane, în sumă de 720.000 de lei.  

Banii ar putea fi plătiţi de… „Moş Crăciun“

Fiscul dă asigurări că se vor face plăţi în decembrie şi ianuarie către persoanele fizice care au de încasat bani de la stat. „Plăţile se fac în interval de 60 de zile de la primirea deciziei de impunere. Până acum, s-au plătit aproape jumătate din sume, iar restul banilor vor fi achitaţi în decembrie şi ianuarie celor îndreptăţiţi“, a precizat directorul executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, Mihai Antonescu. 
Persoanele care în urma regularizării anuale au avut de achitat bani către stat au primit acasă înştiinţările de plată, eventual şi somaţii, iar majoritatea şi-au achitat debitele. Directorul adjunct al DGFP Dolj informează că s-au emis decizii de plată la impozitul pe venitul global (în sensul că au avut de dat bani către stat) 12.085 de persoane din Dolj, cu suma de 8,3 milioane de lei. Antonescu susţine că, dintre aceştia, 9.536 de persoane au plătit deja către Fisc impozitul  care a rezultat în urma regularizării, suma încasată deja de către stat fiind de 7,8 milioane de lei. Mai întâi, Fiscul a trimis regularizarea celor care aveau de dat bani la stat, apoi au primit la domiciliu regularizarea cei care aveau de încasat de la Fisc. 

De ce apar diferenţe
de plată

De-a lungul anilor, Ministerul Finanţelor a renunţat să mai cheme să depună Declaraţia 200 pe oricare dintre românii care au un loc de muncă. Acum nu mai depun documentul cei care au mai multe servicii, cu contract de muncă, ci depun doar aceia care au, pe lângă serviciul de bază, şi alte activităţi independente, contracte privind anumite drepturi de proprietate intelectuală, contracte şi/sau convenţii civile etc. „Au de primit bani înapoi de la stat cei care au efectuat plăţi anticipate în timpul anului mai mari decât realizările efective. În astfel de cazuri, la sfârşit de an se face regularizarea şi se dau banii înapoi persoanelor fizice îndreptăţite. De asemenea, au de plată către Finanţe aceia cărora în timpul unui an li s-a reţinut, la anumite contracte, doar impozit pe venit de 10%, acum trebuie să mai plătească la stat diferenţa de 6%“, a precizat Mihai Antonescu. Reprezentantul Fiscului a adăugat că au existat diferenţe de plată la regularizarea impozitului şi pentru că, anul trecut, anumite categorii de persoane au avut două tipuri de deduceri: în prima parte a anului, cota forfetară a fost de 40%, iar în partea a doua, aceasta a fost de 20%. Deducerile respective au fost valabile pentru cei care au avut contracte din drepturi de proprietate intelectuală. În situaţia de a primi sau plăti diferenţe de impozit la stat se găsesc medici, economişti, traducători, profesori universitari, jurnalişti, cercetători, avocaţi, experţi evaluatori, diverşi consultanţi, cei care lucrează în domeniul asigurărilor, dar şi multe alte categorii de persoane care au avut şi alte venituri de natura celor enumerate mai sus.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII