11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDelegaţie europeană pentru nemulţumirile românilor

Delegaţie europeană pentru nemulţumirile românilor

Europarlamentari din Comisia pentru petiţii a Parlamentului European se vor afla astăzi şi mâine în România pentru a se informa direct în legătură cu problemele ridicate de români în petiţiile adresate forului european. Delegaţia este condusă de Erminia Mazzoni (PPE, Italia), preşedintele Comisiei pentru petiţii. Membrii delegaţiei se vor întâlni cu petiţionarii din România, vor face vizite la faţa locului, de pildă la Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti şi în Dobrogea.
De asemenea, membrii Comisiei pentru petiţii din Parlamentul European vor avea un schimb de puncte de vedere cu parlamentarii români din Comisiile pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi cu Avocatul Poporului, în cadrul reuniunii comune pe care o vor avea astăzi, la Palatul Parlamentului. Deputaţii europeni se vor întâlni, de asemenea, cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ţinând cont de faptul că multe din petiţiile primite din România s-au referit la chestiuni care ţin de protecţia mediului (proiectul Roşia Montana, parcul eolian din Dobrogea etc.), precum şi cu alte autorităţi naţionale şi locale.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII