10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudina - comuna scriitorilor şi a domnitorilor

Studina – comuna scriitorilor şi a domnitorilor

Comuna Studina din judeţul Olt poate concura oricând la obţinerea titlului de unicat printre localităţile din ţară, cel puţin dintr-un punct de vedere, acela al denumirii  străzilor. Deoarece nu oriunde, nici măcar în marile oraşe, nu ai şansa de a întâlni aproximativ 20 de nume de scriitori sau conducători ai acestui popor pe o rază de numai câţiva kilometri pătraţi.
Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Octavian Goga, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici sunt doar câteva dintre numele de scriitori cu care au fost botezate străzile şi uliţele din Studina, deoarece în satul Studiniţa au avut întâietate voievozii şi regii, de pildă: Decebal, Traian, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mircea cel Bătrân.
Primarul localităţii, Marian Vasile, spune că ideea de a da astfel de nume străzilor din Studina i-a venit acum doi ani şi a făcut acest lucru „din dragoste pentru literatura şi istoria ţării, eu fiind, aşa, un tip mai naţionalist“. Dintre toate străzile menţionate, doar cea care poartă numele lui Caragiale şi care trece prin faţa primăriei e asfaltată, restul – doar pietruite, edilul comunei sperând să le poată asfalta şi pe celelalte cât mai curând. „I-am spus «Ion Luca Caragiale» – explică Marian Vasile – deoarece acest scriitor e, parcă, mai contemporan ca niciodată“.
• Costel Drejoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII