21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Ceartă pe buget

Consilierii locali craioveni au refuzat rectificarea bugetară în varianta cerută de Solomon,
nefiind de acord cu o nouă mărire a sumelor date Salubrităţii

Primarul Antonie Solomon a chiulit din nou, ieri, de la şedinţa Consiliului Local Municipal Craiova, spre dezamăgirea consilierilor, care se pregătiseră să-i pună zeci de întrebări încuietoare. Înainte de asta, însă, subalternii săi fideli au avut grijă să-i elimine viceprimarului Mărinică Dincă – lăsat de edil fără atribuţii cu două zile în urmă – scaunul de la prezidiu. Surprins de „lovitura de scaun“ a lui Solomon, Dincă a fost nevoit să-şi ia un alt scaun din sală, şi a urcat totuşi la prezidiu, împărţind acelaşi microfon cu secretarul consiliului local, Nicoleta Miulescu.

„Centru de informare turistică“ în Faţa Luncii

Lupta cea mare în şedinţa de ieri a legislativului local s-a dat pe marginea rectificării bugetare solicitate de primar şi care consta, în linii mari, în creşterea alocaţiei bugetare pentru SC Salubritate Craiova SRL. Pentru a face rost de fondurile necesare, Solomon propunea eliminarea mai multor investiţii din lista propusă iniţial pentru acest an.
Mai precis, primarul cerea tăierea a 880.000 de lei de la extinderea Cimitirului Ungureni, a sumei de 30.000 de lei alocaţi iniţial pentru studiul de fezabilitate privind extinderea adăpostului canin de la Făcăi, a celor 100.000 de lei pentru studiul de fezabilitate necesar pentru extinderea Spitalului Municipal „Filantropia“, dar şi a sumei de 200.000 de lei alocaţi iniţial pentru reabilitarea şi modernizarea Teatrului de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu“. În schimb, în rectificarea bugetară, la secţiunea de Dezvoltare, executivul introdusese proiectul „Centru naţional de informare şi promovare turistică (proiectare)“, pentru studii teren, avize şi acorduri în vederea realizării sale primăria urmând să cheltuiască 30.000 de lei. Conform notei de fundamentare, banii pentru acest obiectiv – ce ar urma să fie construit în Faţa Luncii, în zona Parcului Tineretului, în vederea atragerii turiştilor români şi străini în cartierul cu turnuleţe – s-ar obţine prin redistribuirea sumelor rămase disponibile de la celelalte proiecte, în vederea solicitării unei finanţări nerambursabile din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007-2012.

A rămas cum vrea consiliul

Discuţiile pe marginea acestei rectificări bugetare au durat mai mult de o oră, din cauza multiplelor schimburi de replici între pedelişti şi opoziţie. De fapt, nici unul dintre cele trei partide care se regăsesc în legislativul craiovean nu era de acord cu varianta lui Solomon, însă fiecare avea altă viziune despre rectificarea bugetară. Până la urmă, a ieşit învingătoare varianta propusă de pedelistul Dan Cherciu, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din acest for municipal.
„Se pune problema dacă acceptăm propunerea nerealistă a executivului, de mărire a bugetului Salubrităţii, sau o propunere precum cea a domnului Cherciu. Vă readuc aminte că am mărit de două ori bugetul Salubrităţii doar în acest an. În august anul trecut, bugetul lunar al Salubrităţii era de 600.000 de lei, în aprilie 2011 l-am făcut 1.000.000 de lei pe lună, iar în august l-am crescut la 1.100.000 de lei, deci aproape s-a dublat într-un an. În momentul de faţă, situaţia la Salubritate stă în felul următor: în loc de 1.100.000 de lei pe lună, cât are alocat, cheltuielile la Salubritate sunt de 1.500.000 de lei pe lună în ultimele două luni“, a explicat viceprimarul Mărinică Dincă.
Prin cele 15 voturi pentru ale pedeliştilor, şi cu voturile împotrivă ale pesediştilor (care i-au ţinut din nou partea, discret, primarului Solomon), liberalii abţinându-se de la vot, au rămas pe lista investiţiilor Teatrul de Vară, extinderea Cimitirului Ungureni, a adăpostului canin, dar şi a Spitalului Municipal. În schimb, s-au eliminat din lista de investiţii „Centrul de promovare turistică“ şi „Reabilitare sistem de iluminat stradal“, în sumă de 960.000 de lei. N-a fost aprobată nici creşterea alocaţiilor pentru Salubritate.

Propunere cu iz electoral

În cadrul discuţiilor pentru rectificarea bugetară, viceprimarul Dincă a venit cu o propunere inedită, însă specifică anilor electorali.
„Dacă execuţia bugetară se va încheia aşa cum am hotărât noi în consiliul local, în luna martie a anului viitor voi propune reducerea impozitelor şi taxelor locale. Este un calcul matematic simplu, care ne permite să reducem aceste impozite şi taxe, pentru că în fiecare an am mers la maxim cu aceste taxe. Craiova are taxele locale la maxim. Tot timpul spunem despre craioveni că au venituri mici. Trebuie, atunci, să avem şi cele mai mici taxe! Bugetul permite o reducere a impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2012, cu o singură condiţie: să se respecte execuţia bugetară, adică să nu se cheltuiască mai mulţi bani decât am votat noi! Dar la Salubritate deja s-a cheltuit cu 8.000.000 de lei mai mult decât prevederile bugetare, ceea ce este foarte mult!“, a declarat Mărinică Dincă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII