5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBiserica Ortodoxă o prăznuieşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva

Biserica Ortodoxă o prăznuieşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva

Creştinii ortodocşi o prăznuiesc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Ca în fiecare an, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi la cele ale sfinţilor aduşi în pelerinaj special cu această ocazie vin să se închine atât ortodocşi, cât şi romano-catolici din ţară şi străinătate. Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, dar ea este considerată ocrotitoarea Moldovei. 
Sfânta Parascheva, numită "cea Nouă", de la Iaşi, "a Moldovei luminătoare" şi lauda întregii ortodoxii, a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ea s-a născut în Epivat (azi Boiados), în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. Un frate al ei s-a călugărit sub numele de Eftimie şi a fost ales episcop în localitatea Madite. Ea a plecat de acasă de mică, oprindu-se la Constantinopol, după care s-a stabilit timp de cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Ţara Sfântă, la Ierusalim. A intrat la o mănăstire în Iordan, unde s-a dedicat postului şi rugăciunii. Parascheva a murit la vârsta de 27 de ani, la Epivat. După ce a fost iniţial îngropată, trupul său a fost dezgropat şi aşezat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivat, unde a stat 200 de ani. Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 28 februarie 1950.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS