Medicina este un domeniu al faptelor rapide și al deciziilor „pe muchie de cuțit“. Deși ne-am dori să fie o sferă bine sistematizată, cu noțiuni și proceduri clare, „ea rămâne o știință imperfectă și o profesie îndrăzneață, cu indivizi supuși greşelilor“, scrie chirurgul Atul Gawande în cartea sa, „Complications“. Nu aceleași lucruri pot fi spuse despre sistemul de sănătate, care ar trebui să se supună unor rigori diferite, dar pe care oamenii politici le tot confundă, de peste 20 de ani, cu caracteristicile medicinei. Trei priorități pentru un sistem medical în beneficiul pacientului.
România, „Occidentul basarabenilor“
Chirurgul, asistat de doi rezidenți, aștepta să vină anestezistul în sala de operație. Peste câteva secunde ușa se deschide cu putere, iar din spatele ei apare dr. X. Știa că era așteptat, astfel că a trecut, fără întârziere, la verificarea aparatului de anestezie. Și-a așezat la îndemână două lame de laringoscop, două sonde de intubație, bujiul și aspiratorul. „Domnul doctor, pacientul a mâncat cu trei ore înainte!“, îl înștiințează unul dintre rezidenți. „Nu-i nimic!“, vine răspunsul anestezistului. „Ne descurcăm!“. „Așa o încredere în fiecare mișcare pe care o face nu am mai întâlnit la nici un medic de când lucrez aici. Nu neapărat că avem emoții, dar mai strângem gânduri înainte de operație. Ei, dar când vine doctorul X și își dă OK-ul, ne relaxăm cu toții și începem să operăm“, îmi povestea un medic chirurg din Brașov după ce l-am provocat la o discuție despre exodul medicilor și migrația doctorilor din țările mai sărace către România. Doctorul X, anestezistul, venea din Republica Moldova. „N-am întâlnit medici din Moldova decât în postura de mari specialiști“, completează chirurgul schițând o grimasă. „Pentru că peste câțiva ani am aflat că doctorul X, cel în mâna căruia ne lăsăm cu toată încrederea, nu avea facultatea de medicină făcută. Completase doar cu niște studii de anestezie specializarea sa în asistența medicală. Cum a fost angajat omul acesta în spital?“. Exodul medicilor români lasă în urmă o țară în care spitalele, deși vor fi dotate, vor ajunge să aibă doar o funcție muzeală, iar puținii doctori rămași vor multiplica – poate – modelul anestezistului fără studii de profil. Ierarhia feudală a lumii medicale devine tot mai ușor de penetrat astăzi, când în țară nu mai rămân decât câțiva specialiști, în timp ce medicii buni pleacă peste hotare pentru a-și „restaura“ demnitatea. „Mă simt umilit când pacientul îmi întinde bani după ce l-am consultat. Dacă lasă banii pe masă, îi primesc, dar dacă insistă să îi iau din mâna lui, îi refuz. E umilitor ca după 12 ani de medicină să fiu nevoit să accept răsplata pacientului nu pentru a trăi în lux, ci ca să supraviețuiesc“, povestește unul dintre medicii de gardă de la Floreasca, într-o seară în care un grup de țigani umplea holul de la intrare cu onomatopee și insulte la adresa medicilor din UPU, care nu aveau timp să îi consulte în momentul acela. Tocmai sosise SMURD-ul cu trei pacienți mutilați în urma unui accident rutier. „Suntem prea puțini. Nu mai facem față tuturor pacienților. Ambulanța aduce în permanență oameni la noi, deși mai sunt și alte spitale aflate în apropierea pacienților“, completează medicul de la Floreasca.
Care este starea de fapt?
În anul 2009, 5.000 din cei 41.000 de angajați din sistemul de sănătate au plecat peste hotare, potrivit Colegiului Medicilor, iar în ultimii patru ani, 8.000 de medici au părăsit țara. În România există 1,9 medici la mia de locuitori, comparativ cu media celorlalte țări europene, de 3,5 medici la mia de locuitori, în timp ce cheltuielile statului numai cu școlarizarea acestora sunt de peste 64 de milioane de euro. Avem cel mai mic număr de doctori, dentiști, asistenți medicali sau farmaciști, raportat la populație, din UE, potrivit raportului Comisiei Prezidențiale pentru analiza și elaborarea politicilor din domeniul sănătății publice din România, elaborat în anul 2008. O pierdere de asemenea dimensiuni (mai mult de 2% din personal) ar trebui să reclame introducerea codului roșu și luarea unor măsuri specifice, susține Organizația Mondială a Sănătății. Dincolo de salariile mici, printre motivele care determină medicii români să emigreze se numără și starea conflictuală transferată din peisajul politic românesc, în spitale. Un alt argument este acela că medicii nu au ocazia să aplice ceea ce învață în facultate și în anii de pregătire postuniversitară. Astfel că depolitizarea structurilor medicale, rediscutarea salariilor și instruirea medicilor peste hotare, cu finanțarea instituției de care aparțin, sunt câteva măsuri care ar aduce schimbări semnificative în sistemul medical românesc, susține Colegiul Medicilor. România investește în oameni, dar nu știe să îi păstreze în țară, motiv pentru care, în lipsa unor măsuri adecvate, medicii vor continua să plece în țările UE și în 2011, majoritatea cererilor venind, până în anul 2008, din partea medicilor de familie. Deși noul ministru al sănătății, Ladislau Ritli, include în planul său de reformă creșterea fondurilor alocate medicinei primare, nu există nici o măsură clară destinată exodului specialiștilor români. Începând cu anul 2009, specializările cele mai căutate de medicii români peste hotare au fost anestezia, terapia intensivă, chirurgia, medicina de urgență, cardiologia și abia apoi medicina de familie.
Prevenția în moarte clinică
Nea Ion din localitatea Pietroiu, județul Brăila, suferă de hipertensiune arterială pe care o tratează, iarna, cu ceafă de porc și slănină. Are colesterolul mărit, dar nu poate renunța la bucatele pregătite cu grijă de soția sa pentru sărbători. De la televizor a auzit ceva cum că nu ar fi recomandat consumul de sare, zahăr și grăsimi, însă tot pe micile ecrane a avut ocazia să vadă mesele pline de bucate expuse în studiourile emisiunilor cu ocazia Crăciunului, Revelionului și Paștelui. „Nu putem să renunțăm la tradiție. Drobul, cârnații, sărmăluțele, caltaboşul sunt mâncărurile noastre tradiționale“, îmi mărturisea nea Ion la o țigară și un pahar de vin, în timp ce ne odihneam în curte, după masă. Într-o zi a vrut să meargă la dispensar pentru că inima „i-o luase la galop“, dar doctorița nu putea fi găsită decât marți, joi și vineri, între orele 8.00 și 13.00, iar în rest avea program în satul Baldovinești și în Brăila. Nea Ion simțea un șir de înțepături în piept, așa că a fost nevoit, până la urmă, să meargă împreună cu fiica sa în Brăila, la Urgență. La spital a avut de așteptat patru ore până să intre la consultație. I s-a recomandat să consume alimente cu un aport scăzut de grăsimi și a plecat ținând în mână câteva foi de la analize. Se întreba doar când ar putea să o caute pe doctorița de la dispensar pentru mai multe informații despre starea sa de sănătate. Nea Ion este victima uneia dintre consecințele lipsei de investiție în medicină primară, distrusă de măsurile haotice implementate în ultimii 21 de ani de miniștrii care au condus sistemul sanitar, și anume lipsa programelor naționale de prevenție. „În țara cu cea mai îmbolnăvită populație din Europa“ a fost afectat domeniul care în alte state are rolul de a implementa măsuri de prevenție și de a filtra pacienții trimiși la spital. În lipsa medicilor de familie, oamenii iau cu asalt spitalele. Mai grav este faptul că în România se moare din cauza unor boli (cancer de col uterin, de sân sau de colon) care pot fi prevenite și tratate într-o proporție foarte mare, în condițiile în care sunt diagnosticate într-o fază incipientă. Până astăzi, Ministerul Sănătății a preferat să investească mai degrabă în tratament decât în profilaxie. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Sănătate prezintă situația a 60.000 de decese care ar fi putut să fie evitate dacă sistemul sanitar ar fi funcționat diferit. Momentan, România ocupă un loc fruntaș în ceea ce privește mortalitatea infantilă și mortalitatea prin cancer și tuberculoză. Prin urmare, creșterea aportului medicinei primare în reducerea morbidității ar trebui să fie una dintre prioritățile Ministerului Sănătății în demersurile sale de a reforma sistemul sanitar.
Boala cronică de care suferă sistemul: subfinanțarea
Pe lângă problemele ce țin de organizare, majoritatea dificultăților cu care se confruntă sistemul de sănătate sunt cauzate de subfinanțare (depinde de trei componente: nivelul de finanțare, sursele și metodele de colectare a fondurilor și modalitățile de alocare a acestor fonduri în sănătate). Una dintre explicațiile ce stau la baza acestei situații este legată de considerarea sectorului sanitar drept unul neproductiv și, prin urmare, cu o prioritate redusă în alocările bugetare, se specifică în raportul Comisiei Prezidențiale (pag. 16). Totuși, sănătatea și mai puțin economia ar trebui să fie o prioritate a statului pentru că numai cu o populație sănătoasă poate o țară să își îmbunătățească nivelul de trai și să mai diminueze povara exercitată asupra sa. România este țara în care se alocă cel mai mic procent din PIB pentru sănătate, în timp alte țări din centrul și estul Europei au acordat 7% din PIB, în condițiile în care produsele intern brute ale acestor state erau mult mai mari decât cel al României. Cheltuielile în domeniul sănătății trebuie privite ca o investiție ce aduce numeroase beneficii, chiar de ordin economic: reducerea absenteismului la locul de muncă și implicit creșterea productivității economice, creșterea speranței de viață, reducerea mortalității premature și implicit asigurarea unei perioade mai lungi a vieții productive. „Dezbaterile despre cheltuielile din sănătate trebuie să recunoască valoarea economică și socială care rezultă din investiția în sistemul sanitar și în personalul din cadrul serviciilor de sănătate“ este menționat în raportul Comisiei Prezidențiale. Nu mai rămâne decât ca și Ministerul Sănătății să înțelegă valoarea acestui document și, mai presus, să recunoască nevoia medicilor de a fi respectați, de a beneficia de autonomie profesională și salarii corespunzătoare, la fel cum și pacienții au nevoie să li se asigure o stare de sănătate mai bună. Sub aspect etic, medicii și pacienții ar trebui să beneficieze de un sistem care să le ofere demnitate, autonomie, egalitate de șanse în carieră (pentru medici) și la servicii medicale (pentru pacienți). Dacă etica mai este o valoare în rândul oamenilor politici, aceste rânduri vor face, cu siguranță, o diferență.
Hotnews
