10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStudenţii au fost primiți într-o atmosferă festivă

Studenţii au fost primiți într-o atmosferă festivă

Invitaţii la deschiderea anului universitar 2011-2012 au fost primiţi cu un moment muzical susținut de studenţii de la Conservator. Festivitatea a debutat însă cu intonarea imnului „Gaudeamus igitur“, continuat cu o slujbă religioasă, la care a participat ÎPS Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei. „Începutul unui nou an universitar constituie pentru comunitatea academică un moment cu o extremă încărcătură emoţională, un moment plin de speranţă şi de proiecte îndrăzneţe. În numele meu, al celor 923 de cadre didactice titulare, 918 cadre personal nedidactic, auxiliar şi de execuţie urez celor 7.557 de studenţi din anul I de la toate cele trei niveluri de formare (licenţă, master, doctorat) un cald şi sincer  bun venit, precum și succes în împlinirea aspiraţiilor cu care au trecut pragul acestei prestigioase unităţi de învăţământ superior“, a declarat prof.univ.dr. Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova (UCV). Acesta a atras atenţia asupra faptului că, în pofida declinului demografic grav din România, cauzat de migraţia crescută şi de natalitatea scăzută, dar şi a unui examen de bacalaureat sever, UCV a înregistrat la admiterea din 2011 un număr de studenţi similar cu cel de anul trecut. În schimb, efectivul de studenţi străini a crescut.

Performanţa, premiată la Facultatea de Economie

La deschiderea oficială a anului universitar, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerii, în parteneriat cu BRD Groupe Societe General Craiova, a acordat burse de excelenţă pentru cei nouă studenţi care au avut cea mai mare medie de admiterea la facultate. Mediile acestora au variat între 9,26 şi 9,95. Acestora li s-au alăturat doi masteranzi care, în competiţiile naţionale ştiinţifice în domeniul bancar, au primit premii.

Aglomeraţie festivă la UMF Craiova

Atmosferă deosebită şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova. Noul an universitar a început în Aula Magna, cu o festivitate la care au participat cadrele didactice şi studenţii instituţiei.
Deschiderea oficială a anului universitar a fost făcută, aşa cum era normal, de rectorul UMF Craiova, prof. dr. Adrian Săftoiu. Acesta le-a urat bun venit bobocilor şi a făcut un bilanţ al activităţii instituţiei în ultimul an.
În discursul său, Săftoiu a vorbit şi despre recentele decizii de reorganizare a sistemului de învăţământ universitar luate de Ministerul Educaţiei, care au culminat cu „retrogradarea“ UMF Craiova de la categoria „pepinieră de doctoranzi“ la cea de instituţie de învăţământ din eşalonul al doilea, bazată pe educaţie şi mai puţin (doar 15 locuri aprobate, potrivit rectorului) pe studii de doctorat.
O altă noutate este că, din acest an, UMF Craiova are studenţi în anul I care au promovat examenul de bacalaureat fără să copieze. Este vorba de 320 de studenţi la Facultatea de Medicină, 120 de studenţi la Facultatea de Farmacie şi 95 de studenţi la Facultatea de Medicină Dentară.
Festivitatea de deschidere, desfăşurată cu sala arhiplină, a culminat cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa prof. dr. Antony Galione, din cadrul Departamentului de Farmacologie al Universităţii Oxford din Marea Britanie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII