24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Apă la program

Locuitorii din Târgu Jiu care locuiesc în centrul oraşului beneficiază de apă potabilă şi menajeră după un program anunţat de asociaţiile de proprietari. Din cauză că sunt blocuri cu zece etaje, apa nu ajunge la apartamentele situate la etajele opt, nouă şi zece.
S-a luat astfel decizia ca apa să fie furnizată după un program, condiţia fiind ca în orele în care este pompată să aibă o presiune corespunzătoare, astfel încât toţi locatarii să aibă apă la bucătărie sau în baie. În general, nu mai este furnizată apă în zona centrală de la prânz şi până în jurul orei 16.00 – 17.00, când oamenii se întorc de la serviciu. De asemenea, după ora 21.00 – 22.00, apa începe să nu mai curgă la robinete. Conducerea Aparegio nu a găsit încă soluţii pentru creşterea presiunii la robinete, în ciuda faptului că s-a apelat şi la alte surse de alimentare cu apă. Seceta continuă însă, iar ploile sunt la Târgu Jiu doar o amintire.

Sunt mulţumiţi că apa are presiune

Cetăţenii din cartierele din centrul oraşului spun că varianta furnizării apei menajere şi potabile după un program anunţat este mai bună, decât furnizarea apei cu o presiune foarte scăzută. Astfel, pot fi utilizate atât centralele de apartament pentru apă caldă, cât şi maşinile de spălat, existând şi apă suficientă pentru spălat şi gătit sau alte treburi gospodăreşti. În Târgu Jiu, sistemul centralizat de apă caldă şi căldură a fost desfiinţat în urmă cu mai mulţi ani. „Hidroforul cartierului aprovizionează şi Hotel Gorj şi acolo trebuie să fie apă. Era destulă apă până acum o săptămână şi mai curgea câte un firicel şi în afara programului, dar acum nu mai este. Programul de apă este de la 6.00 la 8.00 de la 10.00 la 13.00 şi de la 16.00 la 21.00. Am prieteni în tot oraşul care se plâng că nu au apă: curge foarte puţin la robinet şi practic nu pot să facă nimic. E mai bine cu program, fiindcă e presiune atunci când vine apa. Noaptea nu e deloc şi trebuie să oprim în cadă“, a declarat Daniel Toma, locatar într-un bloc din zona Romarta din centrul oraşului Târgu Jiu.

Servicii proaste şi scumpe

Aparegio, furnizor de servicii de apă şi canalizare în Târgu Jiu, Bumbeşti-Jiu, Motru, Ţicleni şi Târgu Cărbuneşti, a scumpit apa şi serviciile de canalizare în urmă cu trei luni. Metrul cub de apă furnizată, canalizată şi epurată a trecut de un euro, ajungând să coste la Târgu Jiu peste cinci lei. Aparegio nu a derulat în ultimii ani nici un fel de investiţii în modernizarea surselor de apă sau în realizarea de noi surse de adâncime şi de suprafaţă. Localitatea Rovinari a fost singura care a refuzat să intre în asociaţia oraşelor care au mandatat Aparegio să le administreze sistemele de apă şi canalizare. Locuitorii din Rovinari plătesc în prezent de patru ori mai puţin pentru un metru cub de apă, comparativ cu cei din Târgu Jiu.

Conducta s-a spart iar!

Conducta de alimentare din sursa Vâja s-a spart din nou la sfârşitul săptămânii trecute, o echipă a Aparegio fiind trimisă ieri în zona Runcu pentru a remedia defecţiunea. Majoritatea apartamentelor de la etajele superioare au rămas ieri fără apă. Aparegio a decis în urmă cu două săptămâni să apeleze din nou la sursa Vâja, după ce patru ani conducta a fost lăsată de directorul Ion Popescu fără reparaţii şi întreţinere. Numărul gratuit 984 de la primărie a fost înroşit ieri de târgujienii care anunţau lipsa apei la robinete.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS