9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateContestaţiile au salvat 14 elevi doljeni

Contestaţiile au salvat 14 elevi doljeni

În urma contestaţiilor depuse la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, 14 elevi doljeni au reuşit să obţină note astfel încât să promoveze examenul. „Dacă, iniţial, în Dolj au fost doar 385 de candidaţi care au promovat examenul în sesiunea august-septembrie, numărul lor a ajuns, în urma recorectării lucrărilor, la 399. Astfel, la nivelul judeţului Dolj, procentul de promovabilitate la finele sesiunii august-septembrie este de 12,88% (în creştere cu 0,45%)“, a declarat Cerasela Cremene, secretarul Comisiei Judeţene de Bacalaureat la nivelul judeţului Dolj. Aceasta a explicat că absolvenţii doljeni au depus 584 de contestaţii (302 la matematică, 121 la limba şi literatura română, 116 la biologie, 26 la geografie, zece la fizică, cinci la istorie, două la chimie şi câte una la filosofie şi economie).
În urma recorectării doar 24,48% dintre cei nemulţumiţi au reuşit să-şi modifice notele obţinute. Astfel, la matematică, de exemplu, din cele 302 contestaţii depuse au fost admise doar 51, iar la română, din cele 121 depuse, au fost admise tot 51. Vestea proastă este că recorectarea nu i-a făcut fericiţi pe toţi cei care au solicitat-o. Deşi nu a picat nimeni în urma recorectării, unii candidaţi au reuşit să-şi diminueze nota semnificativ. „Din cele 584 de contestaţii, doar 143 au fost admise. Dintre acestea, 45,45% au primit mărire de notă, iar 54,55%, scădere“, a adăugat Cerasela Cremene, care a explicat că, în urma recorectării lucrărilor, 18 note care erau mai mici de 5.00 au crescut peste acest nivel, iar 19 note care erau mai mari de 5.00, au scăzut sub acest nivel.
• Andreea Horcone

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS