17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePasajul - întârziat, Centrul Multifuncţional - avansat

Pasajul – întârziat, Centrul Multifuncţional – avansat

Cele două mari proiecte care se derulează în prezent în Bănie, pasajul suprateran de la kilometrul zero al oraşului şi Centrul Multifuncţional din cartierul 1 Mai, se află în stadii diferite în raport cu graficul stabilit la începerea construcţiilor. Dacă la pasajul care trebuie finalizat la 28 mai 2012 sunt două luni de întârziere, la Centrul Expoziţional şi de Afaceri care se construieşte pe locul fostului Târg Romaneşti se lucrează în avans.
Şantierul din Valea Vlăicii a fost vizitat ieri şi de Antonie Solomon, revenit în fotoliul de primar al Craiovei, edilul convocând o şedinţă ad-hoc cu responsabilii de lucrări pentru a afla nivelul la care se află proiectul de aproape 60 de milioane de lei. „Toate nemulţumirile să mi le spuneţi acum. Şi vreau să ştiu dacă putem recupera întârzierea asta de două luni. Vreau rapoarte din zece în zece zile cu evoluţia lucrărilor, iar până la Sfânta Maria (15 august – n.r.) să nu mai văd apă aici, ci picioarele podului. Să nu mai avem probleme cu apa după fiecare ploaie“, le-a transmis Solomon responsabililor cu şantierul. „Iar constructorii să facă aşa cum vrem noi, că pe foamea asta găsim repede alţii şi la un preţ mai bun“, a adăugat edilul-şef al Băniei.
Antonie Solomon a primit însă asigurări că întârzierea va fi recuperată, că apa nu va mai încurca lucrările pentru că s-a finalizat noua canalizare şi că la jumătatea lunii viitoare se vor vedea primele două picioare ale pasajului, cele de la kilometrul zero. În faţa ziariştilor, Solomon s-a limitat să spună doar că „ritmul a fost mai la relanti, pentru că au existat şi probleme cu unele lucrări ascunse“. „Acum trebuia să se vadă picioarele la pod, dar se va recupera. O să verific dacă se ţine de cuvânt constructorul“, a mai menţionat primarul Craiovei, aflat pentru prima dată pe acest şantier în calitate oficială.
Ritm alert pe şantierul din 1 Mai

Începute la 15 iunie, lucrările la Centrul Multifuncţional au depăşit graficul stabilit iniţial. La proiectul de aproape 90 de milioane de lei care trebuie să fie gata în 30 de luni s-au forat deja jumătate din cei 440 de piloni, plus încă patru de probă, care vor susţine construcţia, şi se lucrează la fundaţie. „50 la sută din piloţi sunt foraţi. Ritmul este de 18-20 de piloţi pe zi, cu forat, betonat şi armat. La cota zero a construcţiei, care va fi fără subsol, urmează să se toarne pardoseala de beton. Acum se lucrează şi la fundaţia clădirii“, a precizat şeful lucrărilor, Constantin Golfiţă.
Şi aici, ploile, dar şi nivelul ridicat al pânzei freatice dau mari bătăi de cap constructorilor. „Măcar să nu mai plouă, că şi aşa avem probleme cu apa şi folosim mereu pompe pentru a o scoate. Azi-noapte (luni noapte – n.r.), pe ploaia aia, am avut oameni care au tras nonstop apa, ca să avem front de lucru în timpul zilei“, a adăugat Constantin Golfiţă.
Prezent pe şantier, Marian Petcu, directorul firmei constructoare, a mai menţionat că racordarea electrică a Centrului Multifuncţional se va face acum, deşi era prevăzută pentru anul viitor. „Facem acum alimentarea cu energie şi vom lucra şi la devierile la reţeaua de apă şi cea pluvială de care are nevoie Centrul. Reţeaua finală se va face însă la vară. Dar mai bine că lucrăm acum în avans, pentru că nu se ştie ce probleme apar pe parcurs“, a spus Petcu. Acesta a mai menţionat că, în funcţie de foraje, vor mai intra la lucru alte două firme, „iar atunci munca se va împărţi în trei şi va merge mai repede“. Astăzi se va devia şi reţeaua electrică pe noul tronson de cablu subteran, iar o parte dintre consumatorii din zonă vor rămâne fără curent câteva zeci de minute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

36 COMENTARII