11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFMI solicită Italiei să îşi raţionalizeze bugetul

FMI solicită Italiei să îşi raţionalizeze bugetul

Consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional (FMI), compus din reprezentanţi ai statelor membre, a cerut ieri Italiei o "raţionalizare a cheltuielilor", chiar dacă a estimat că ţara este angajată pe calea reducerii deficitului său bugetar. "Administratorii au subliniat că o reechilibrare durabilă a bugetului ar trebui să se sprijine mai întâi şi mai ales pe o raţionalizare a cheltuielilor, bazată pe priorităţi clare", a indicat FMI, într-un rezumat al discuţiei anuale a Consiliului, citat de AFP. "Administratorii au salutat angajamentul autorităţilor de a reduce deficitul bugetar la mai puţin de 3 % din PIB în 2012 şi la aproape zero până în 2014. Ei au considerat planul bugetar pe termen mediu recent adoptat de guvern drept o etapă importantă pentru a face aceste obiective posibile", a continuat Fondul.

Guvernul lui Silvio Berlusconi a prezentat în 30 iunie un proiect de plan de austeritate în principal pentru anii 2013 şi 2014, combinând măsuri economice în funcţia publică şi sistemul pensiilor cu reforme fiscale. Administratorii FMI au încurajat guvernul de la Roma să îşi accentueze rigoarea pentru a ameliora eficienţa sectorului public.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU