Persoanele care refuză sa declare recenzorilor datele cuprinse în chestionarele pentru recensământul populaţiei ar putea fi amendate cu până la 1.000 de lei, potrivit legii, a avertizat preşedintele INS, Vergil Voineagu, îngrijorat de rata mare de refuz din recensământul pilot, mai ales la romi.
"Declararea datelor de recensământ este obligatorie. Există oligativitatea persoanelor de a declara datele de recensământ, precum există şi posibilitatea de a ne verifica dacă-i păstrăm confidenţialitatea. Este la fel peste tot în Europa", a spus Voineagu, citat de Mediafax.
Potrivit legislaţiei, refuzul furnizării personalului de recensământ a informaţiilor prevăzute în programul de înregiustrare sau furnizarea de date eronate sau incomplete constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 de lei. Aceeaşi amendă se aplică şi pentru persoanele care împiedică "în orice mod" efectuarea înregistrărilor şi controlul datelor de către persoanele implicate.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va efectua în perioada 22 – 31 octombrie, iar în perioada 5-14 noiembrie va avea loc ancheta de control şi verificare a volumului şi calităţii informaţiei.
Amendă de 200-1.000 lei pentru cei ce refuză să declarare datele pentru recensamantul populatiei
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei