E perioada examenelor, iar pentru cei care le-au trecut cu brio a fost un prilej de fericire. Şi ei s-au bucurat, cu cât atât mai mult că nu au beneficiat nici de meditaţii pe bani grei, nici de pile. Dar satisfacţia lor parcă nu a fost precum a altor adolescenţi, fiindcă lângă ei nu s-au aflat şi părinţii, cărora să le împărtăşească bucuria.
În unul dintre apartamentele de tip familial, din cele 12 câte are Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Dolj, este mare bucurie zilele acestea. Unii dintre adolescenţii de aici au trecut cu bine examenele la şcoală. Copiii se pot gândi de acum liniştiţi la vacanţă. Roxana, de 15 ani, a trecut examenul de intrare la liceu. Şi nu un liceu oarecare, ci Liceul „Marin Sorescu“, pentru că micuţa pictoriţă, cum îi spun colegii de apartament şi de şcoală, are talent la desen, la pictură. Examenul l-a promovat cu nota 10 la desen şi cu 9,50 la compoziţie culoare. Este fericită, pentru că desenul şi pictura sunt pasiunea ei. Urmând o şcoală specială în domeniu, îşi va putea perfecţiona aceste aptitudini. Poate într-o bună zi va reuşi să expună într-o galerie de artă propriile lucrări. „Cel mai mult îmi place să pictez. Pun pe hârtie personaje, dar şi natură statică. Folosesc culorii vii şi deschise. Iată, am aici un tablou care îmi place mult. Un fluture, care în imaginaţia mea călătoreşte foarte mult, un ochi care priveşte în jur, oameni mulţi şi fericire“, îşi creionează fetiţa în câteva cuvinte tabloul de care este foarte mândră. Din păcate, nici unul dintre cei doi părinţi nu i-a fost alături la acest examen. Fetiţa a fost crescută de un asistent maternal, iar acum locuieşte într-un apartament al DASPC. Roxana nu s-a dat bătută, a trecut peste acest handicap şi a reuşit să-şi vadă visele împlinite.
Ultima treaptă, facultatea
Printre cei care au reuşit la examene se numără şi doi tineri, care au trecut cu bine examenul de maturitate, bacul. Tânăra a terminat Liceul „Gheorghe Chiţu“ şi merge mai departe la facultate, optând pentru Economie şi Administrarea Afacerilor. Colegul ei a terminat Liceul „Traian Demetrescu“ şi se va înscrie la Facultatea de Automatică. Nu sunt acasă, adică în apartamentul de tip familial, căci se bucură de o bine meritată excursie. Asemeni lor sunt opt colegi, care, chiar dacă au fost crescuţi într-un centru de plasament, nu s-au dat bătuţi, iar acum urmează cursurile unei facultăţi. „Avem doi tineri la Facultatea de Sociologie, alţi doi sunt la Facultatea de Sport, iar unul, la Facultatea de Fizică. Sunt şi la Facultatea de Drept, Facultatea de Construcţii şi unul dintre copii noştri este chiar la master. Noi i-am susţinut pe cei care şi-au arătat dorinţa să înveţe, să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ“, a spus Ileana Stănică, reprezentanta DASPC.
Maria, o altă tânără din apartament, are 18 ani şi învaţă la Colegiul „Neniţescu“. Ştie fiecare poveste a colegelor ei. E mâna dreaptă a asistenţilor sociali, care îi supraveghează pe copii. Aşa este ea, mai „băgăcioasă“, ar fi bună de avocat, nu degeaba vrea să urmeze cursurile Facultăţii de Drept. Ar fi terminat în acest an liceul, dacă nu ar fi fost la seral. Mai are un an, dar se gândeşte de pe acum ce va face când va termina liceul. Are şi înclinaţii de hair stylist. Şi-a exersat calităţile într-un salon, iar acum le aranjează pe colegele de apartament. „Îmi place mult. Ştiu să tund, să coafez, să vopsesc. Eu le aranjez pe colegele mele. Este un ho- bby al meu. Mi-am propus să merg la Drept la anul. Acum mă pregătesc de vacanţă. Eram îngrijorată că urma să mergem la mare şi nu aveam banii necesari“, a explicat tânăra, fiind cu mare băgare de seamă la toţi cei din jurul ei.
La polul opus este Florentina, o adolescentă foarte tăcută. A venit în casă de curând şi acesta este motivul pentru care e mai retrasă. Nu este deloc plăcut să pleci dintr-o familie, fie ea şi cea a unui asistent maternal, şi să vii într-un loc nou. Acomodarea este grea. Fata are 17 ani şi a trecut în ultimul an de liceu. Se gândeşte să dea la o facultate de turism, dar mai este până la anul. Bacul îi dă emoţii de pe acum. Speră să se descurce şi să reuşească, la fel ca prietenele ei din casă.
Mezina „familiei“, Isaura, este în clasa a V-a. Examenele sunt încă departe. Grija ei este să-şi finalizeze gimnaziul. Nu se gândeşte la desăvârşirea profesională, alte gânduri îi macină sufletul de copil. Să-şi cunoască măcar mama, căci dintre toate fetele de acolo ea este singura care nu-şi ştie părinţii.
Nimic nu i-a împiedicat însă pe aceşti tineri să intre în competiţia vieţii alături de alţi adolescenţi care se bucură pe deplin de dragostea unei familii. Ei însă au dovedit că sunt capabili să meargă pe drumul lor, să nu se lase înfrânţi, deşi părinţii nu le-au fost aproape. Chiar dacă nu a existat familia care să investească în ei, ca să ajungă „ceva“ în viaţă. Tocmai ei, orfanii crescuţi în centre de plasament, au dovedit că sunt învingători şi nu s-au lăsat doborâţi de probleme.
