10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsilierii ne costă 20 de milioane de euro

Consilierii ne costă 20 de milioane de euro

Consilierii judeţeni, municipali şi locali din Oltenia consumă resurse uriaşe de la bugetul
de stat. GdS a calculat că armata de aleşi înghite de la buget 20 de milioane de euro.

Peste 5.000 de consilieri sunt plătiţi de statul român pentru a reprezenta comuna, oraşul sau judeţul unde au fost votaţi de populaţie. Practic, numărul foarte mare de aleşi aflaţi pe statul de plată al guvernului reprezintă populaţia unui oraş mai mic sau a unei comune medii din Dolj. Să dăm câteva exemple. În Dolj, acolo unde se află Craiova, oraşul care ar reprezenta capitala viitorului judeţ Oltenia în noua strategie de reorganizare administrativă, sunt 37 de consilieri judeţeni în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj. Din acest număr scădem preşedintele şi pe cei doi vicepreşedinţi care primesc indemnizaţii mult mai mari decât restul consilierilor. Şi rămân 34. Aceştia primesc o indemnizaţie lunară de aproape şapte sute de lei pe lună pentru a participa lunar la două şedinţe de comisii şi  la o şedinţa ordinară. Rareori, sunt şi şedinţe extraordinare pe lângă cea regulată, deci efortul este minim. Consilierii pot spune că acei şapte sute de lei nu sunt o sumă mare, dar raportat la efortul depus şi la faptul că este echivalentul salariilor multor profesori debutanţi, cei şapte sute de lei chiar contează. Colegii lor, consilierii locali din Craiova, primesc o indemnizaţie asemănătoare, numai că sunt mai puţini, doar 27. De aici scădem cei doi viceprimari care primesc indemnizaţii separate. În total, în Dolj sunt 1.404 consilieri judeţeni şi locali. „Consilierii noştri locali primesc aproape şase sute de lei pe lună, iar cu salariile lor se cheltuiesc într-un mandat 460.000 de lei. Într-o lună nu am dorit să le aprob plata indemnizaţiilor pentru că nu veniseră cu nici un proiect de hotărâre“, a mărturisit primarul din Băileşti, Costel Pistriţu.

Cum stă situaţia pe fiecare judeţ

Să continuăm calculele. În Olt se cheltuiesc, de asemenea, sume consistente pentru aleşii locali. Sunt 29 de consilieri judeţeni şi 1.454 de consilieri locali, cel mai mare număr din Oltenia. În Gorj sunt 33 de consilieri judeţeni şi peste 800 de consilieri locali, în Mehedinţi – 29 de consilieri judeţeni şi 417 consilieri locali, iar în Vâlcea sunt 35 de consilieri judeţeni şi peste o mie de consilieri locali. În total, consilierii judeţeni din cele cinci judeţe ale Olteniei sunt plătiţi cu 1,3 milioane de lei pe an, deci cu 5,2 milioane într-un mandat de patru ani, iar consilierii locali primesc indemnizaţii de 18,3 milioane de lei într-un an, deci 73,5 milioane de lei pe mandat. Suma totală pe care statul o cheltuieşte cu aleşii este de 20 de milioane de euro într-un mandat de patru ani. Mult, puţin, judecaţi şi dumneavoastră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII