Caniculă şi precipitaţii puţine în iulie şi august

Autori


Administraţia Naţională de Meterologie avertizează că în luna iulie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste mediile multianuale pe aproape întreg teritoriul, exceptând centrul ţării unde valorile de temperaturi vor fi apropiate de normele climatologice. "Sub aspect pluviometric, cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, iar în nord-vest, vor fi apropiate de normal", potrivit ANM. Nici în august nu vom scăpa de căldură, iar precipitaţiile vor fi puţine. "În luna august, regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale lunare în estul, sud-estul şi local în vestul ţării şi în limite apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului". Cantităţile de precipitatii se vor situa sub normele climatologice în sud-estul şi sudul ţării, iar în restul teritoriului valorile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale lunare.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 21 iunie 2011

Actualitate

» Operaţiunea „Banii înapoi“. Plus un studiu de caz
» Severin, la un pas să rămână fără imunitate
» Filat l-a felicitat pe Dodon
» Patroni amendaţi pentru munca la negru
» Disponibilizări la ISU Dolj
» Ştefan Stoica, demis de la Drumuri
» Erpia şi SCT au câştigat licitaţia pentru modernizarea Băileştiului
» Consilierii ne costă 20 de milioane de euro
» Alooo, s-a inundat parcarea!
» Absolvenţii de liceu au susţinut proba de competenţe lingvistice
» Oana Andreea Sâmbrian şi teatrul spaniol din Secolul de Aur
» Elevii de clasa a VIII-a au intrat în evaluare naţională
» Craiova: Scandal cu focuri de armă în Valea Roşie
» Boc: După reorganizare românii nu vor plăti nimic în plus şi nici nu se vor deplasa mai mult
» Băsescu va transmite Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei imediat după avizul CCR

Local

» Covei, liber să plece din Craiova
» Scurte ştirti
» Mititelu şi Piţurcă – duel în instanţă
» Adolescenţii pun pe jar psihologii şcolari
» Copil de nouă ani, strivit de combina de treierat grâul
» Consumatorii din Olt reclamă cel mai mult furnizorii de utilităţi
» CE Turceni a pus în funcţiune instalaţia de desulfurare la grupul 5

Dolj

» Scurte ştirti

Gorj

» Şova şi Ponta, fraţi de milioane
» O fetiţă a decedat după ce a fost lovită de braţul unei macarale
» Accident de muncă la CE Turceni
» Se judecă de mulţi ani cu preotul satului

Sport

» Bancul zilei
» Malesani, la Genoa
» Denis Alibec, dorit de Crotone
» Stancu va pleca de la Galata
» Remeş: Avem o grupă accesibilă la Euro U19
» Gaz Metan Mediaş şi-a aflat adversara din Europa League
» Timişoara, Bistriţa şi Bihor, salvate doar de TAS
» Au ratat calificarea în Superligă
» Bute se bate cu „Fantoma“ Pavlik
» Pedro Pătra, campion la Unifight
» Ţăcălie a semnat cu Buducnost
» Se definitivează loturile de volei la SCM-U Craiova
» Obiectivul lui Chiricheş: să plece de la Pandurii
» Cămătaru: Brandul Ştiinţei este decedat!

Bani & Afaceri

» Zece creşe şi grădiniţe noi, alte zeci abandonate în construcţie
» Ungurii vor să finalizeze DN 66 în 2012
» Război pe TVA-ul agricultorilor

Magazin

» Horoscop
» Angelina Jolie vizitează tabere de refugiaţi
» Adele nu are voie să vorbească
» Cameron Diaz, împlinită prin terapie
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere

Top