12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Viaţă de stagiari

Comedia-dramă „Scrubs“ este unul dintre puţinele seriale din perioada 2001-2002 care a primit critici constructive. Creat de Bill Lawrence şi produs de studiourile ABC, el a fost difuzat săptămânal de postul de televiziune NBC până în 2010. Lansarea serialului era planificată pentru 25 septembrie 2001, însă, din cauza atentatelor din 11 septembrie, aceasta a fost amânată până pe 2 octombrie.
Serialul oferă o perspectivă nouă faţă de celelalte creaţii de acest gen. Povestea pune accentul pe un grup de stagiari, care tocmai au absolvit Facultatea de Medicină, şi pe lupta lor pentru a-şi salva pacienţii. Ei sunt John Dorian (Zach Braff), Chris Turk (Donald Faison) şi Elliot Reid (Sarah Chalke). Carla Espinoza (Judy Reyes) este infirmiera care are grijă de cei trei, reuşind să îi ghideze aproape de fiecare dată pe drumul cel bun.
Alt personaj important este Perry Cox (John Christopher McGinley), un doctor priceput care, în ciuda sarcasmului său constant, are grijă de stagiarii aflaţi sub îndrumarea lui. Un mare bonus al serialului este că apar, episodic, foarte mulţi actori celebri (Brendan Fraser, Michael J. Fox, Ryan Reynolds, Tara Reid, Colin Farrell etc.).
Muzica joacă şi ea un rol important în „Scrubs“. O mulţime de artişti rock, pop şi indie au fost introduşi în coloana sonoră şi aproape fiecare episod se încheie cu un montaj muzical – reunind temele şi intriga -, deseori ales chiar înaintea scrierii complete a episoadelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU