16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ecografii gratuite

Gorjencele pot beneficia de consultaţii medicale gratuite în cadrul unui cabinet de specialitate din Târgu Jiu. 17 persoane au fost deja examinate, iar alte câteva zeci se află pe listele de aşteptare. La cabinetul medicului Elena Băltăreţu, specialist în radiologie şi imagistică medicală, gorjencele beneficiază gratuit de ecografii mamare şi genitale. Cabinetul medical de specialitate este situat pe strada A.I. Cuza din municipiul Târgu Jiu, femeile care nu îşi permit costurile unei astfel de investigaţii medicale având posibilitatea ca pe toată perioada acestei luni să fie consultate gratuit. Medicii care lucrează în cadrul cabinetului au depistat deja o tânără de 30 de ani care este suspectă de cancer. Aceasta va fi examinată din nou pentru confirmarea diagnosticului, iar mai apoi va fi îndrumată către un medic specialist. „Aşa se va proceda în cazul tuturor femeilor care vor trece pragul cabinetului în această perioadă. Sunt convinsă că femeile vor veni în număr mare la cabinet, având în vedere că multe dintre ele nu îşi permit să plătească aceste consultaţii, care, în mod normal, costă aproximativ 150 de lei. Dacă doresc să beneficieze de gratuităţile respective, le aştept în continuare la cabinet, în fiecare zi, de luni până joi. De-a lungul timpului am depistat mii de cazuri de cancer, multe dintre ele în formă avansată. Aşa am avut iniţiativa de a acorda consultaţii gratuite tuturor femeilor care vor veni la cabinet“, a precizat medicul Elena Băltăreţu.
• Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU