10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrefectul de Dolj laudă castravetele românesc

Prefectul de Dolj laudă castravetele românesc

Scandalul legat de castraveţii infestaţi cu E.coli este o tâmpenie, o isterie europeană. Aceasta este părerea prefectului de Dolj, Nicolae Giugea, care a organizat ieri o conferinţă de presă la care i-a servit pe jurnalişti cu castraveţi crescuţi la Işalniţa, pentru a demonstra că produsul românesc este foarte bun pentru consum. „Aveţi încredere în produsele româneşti. Noi ştim să aplicăm tehnologiile, de aceea nu vom avea probleme. Avem legumele cele mai aromate şi cu cel mai suav gust, care nu pot fi egalate. Dacă agricultura ar realiza mai mult în Produsul Intern Brut, altele ar fi salariile şi pensiile, iar agricultorii ar fi bogaţi“, a spus Giugea. În ciuda disputelor legate de blocarea contractelor de export în comerţul intracomunitar, unul dintre cei mai mari producători de castraveţi din România a declarat ieri că astfel de probleme nu există. „Am contracte pentru 9.000 de tone la extern anul acesta, în Germania, Franţa, Italia, Austria, Elveţia, şi nu am avut probleme până acum. Probleme sunt pe piaţa din România, unde vânzările au scăzut cu 50%“, a spus el. Prefectul de Dolj are şi o explicaţie pentru acest lucru. „Românii sunt mai reticenţi pentru că nu au certitudinea că ceea ce cumpără din piaţă sunt produse româneşti“, a precizat el. Calitatea produselor agricole româneşti a certificat-o şi o profesoară de la Facultatea de Horticultură din Craiova, Felicia Tuţulescu. „Bacteria E.coli este cel mai studiat organism viu. Nici despre organismul uman nu se ştiu atâtea câte se ştiu despre E.coli. Ea se distruge prin fierbere la 60 de grade. Nu trebuie să ne temem de ea, mai teamă îmi este de alune“, a spus Tuţulescu. Aceasta a precizat că infestarea cu E.coli a castraveţilor din Europa se poate datora gunoiului de grajd sau apei de irigaţii, dar că în România acest lucru nu se poate întâmpla, deoarece producătorii român ştiu că bălegarul nu se foloseşte fără a fi compostat, adică filtrat printr-o platformă. „Dacă îl arunci direct de la animale, arde legumele“, a spus profesoara.
•  Valentin Tudor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII