10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrefectul de Dolj pune tunurile pe primari

Prefectul de Dolj pune tunurile pe primari

Nicolae Giugea, prefectul de Dolj, a declarat ieri că este dezamăgit de primarii din judeţ care nu au depus nici un proiect prin programul FEADR Măsura 221 privind prima împădurire a terenurilor agricole. „Este anormal ce se întâmplă şi îi anunţ pe primari că voi începe lupta cu ei. Evident, în mod pozitiv. Se spunea că schimbările climatice se vor vedea peste 20 de ani, dar ele se manifestă deja“, a spus Giugea. Prefectul i-a atenţionat pe primari să acorde sprijin sesiunilor de proiecte ce se vor deschide în perioada următoare, cu predilecţie pentru Măsura 1.4.1 de sprijinire a fermelor agricole de subzistenţă. Măsura este destinată persoanelor fizice de până la 62 de ani care desfăşoară activităţi economice. După ce îşi fac un plan de afaceri pe cinci ani, ei primesc anual 1.500 de euro, iar după trei ani beneficiarul trebuie să demonstreze că a avut o producţie mai mare cu 20%. „Pe această măsură s-a lansat de azi (ieri – n.r.) o nouă sesiune şi va mai fi una în octombrie. Vor fi depuse aproximativ o mie de proiecte, aşa că fac apel la primari să elibereze cât mai repede documentele celor care le solicită. Am vorbit şi la Primăria Craiova şi cum proiectele vor fi depuse la Direcţia Agricolă, paza va fi asigurată de Poliţia Locală. Dacă va fi nevoie, se va lucra şi până la ora 3 dimineaţa, deoarece în Dolj aceasta a fost cea mai accesată măsură“, a spus prefectul. Potrivit datelor, doljenii au depus 419 proiecte în valoare de peste 13 milioane de lei (peste trei milioane de euro – n.r.).
Dacă unii primari vor avea de furcă în viitorul apropiat cu Giugea, alţii au fost lăudaţi de prefect. Primarul comunei Desa a fost dat ca exemplu pentru cel mai mare număr de proiecte contractate. Sunt 107 localităţi din 111 care au depus proiecte pe diferite măsuri. Cele mai multe sunt la Desa, pe apicultură şi legumicultură, dar sunt şi patru localităţi unde nu s-a contractat nici un proiect“, a spus Giugea, care a precizat că nu ştie numele comunelor leneşe. Din datele prezentate în scris de prefect rezultă că sunt de fapt doar două comune care au tăiat frunză la câini, şi anume Fărcaş şi Vârtop.
Giugea a mai anunţat ieri că primarii din judeţ vor primi un calendar complet al măsurilor care se vor lansa în perioada următoare, iar oamenii prefecturii vor începe turneele la ţară pentru popularizarea măsurilor. Prefectul va începe şi seria de audienţe în judeţ şi va da drumul la evaluările directorilor de deconcentrate, în urma cărora se va stabili cine rămâne şi cine pleacă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU