21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Pacienţii patrupezi

În ciuda numeroaselor boli pe care le pot transmite, câinii şi pisicile au devenit locatari
permanenţi ai spitalelor craiovene

Spitalul de Urgenţă şi Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Craiova sunt invadate de câini şi pisici. Animalele se plimbă în voie prin curte sau pe holurile unităţilor sanitare, încurajate chiar de angajaţi. Cadrele medicale le hrănesc şi le oferă adăpost fără să le pese de multe ori că animalele ar putea să aducă boli în spitale.

Omul, cel mai bun prieten al câinelui

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“, bolnavii sunt intimidaţi de câinii care din musafiri au devenit stăpânii curţii. „Sunt peste tot prin curte. Nu cred că sunt agresivi. N-am auzit să fi muşcat pe nimeni până acum, dar nici relaxat nu eşti când vezi venind spre tine doi sau trei câini“, a spus un bolnav de TBC, care stătea pe o bancă în curtea spitalului.
Câini sunt peste tot. În dispensarul TBC, la urgenţă, se odihnesc nestingheriţi sub scaunele din sala de aşteptare sau chiar pe scaune. „Am ajuns cu copilul la urgenţă şi pentru că mai era cineva înăuntru a trebuit să aştept. Am stat 20 de minute cu copilul în braţe, pentru că singura bancă de pe hol era ocupată de o căţea care dormea. Mi se pare absurd ca într-un spital de boli infecţioase, angajaţii să pună mai presus câinii decât copilul meu bolnav. Dacă vor câinii respectivi, să şi-i ia acasă“, a spus Mihaela Cernea.
Craioveanca avea dreptate în privinţa câinilor. Se bucurau de o atenţie care i-ar fi făcut invidioşi pe mulţi bolnavi. I-am găsit într-o frumoasă dimineaţă de vineri făcându-şi siesta cu burţile la soare în curtea spitalului, pe alei, printre băncile ocupate de bolnavi de tuberculoză sau parţial mascaţi de iarba înaltă, netunsă din spaţiile verzi care străjuiesc aleile. Nu erau însă singurele animale care duceau o viaţă tihnită la Spitalul de Boli Infecţioase. În preajma spălătoriei, cel puţin zece pisici se adună ca să fie hrănite. În momentul în care una dintre angajate a ieşit din spălătorie, animalele au înconjurat-o din toate părţile, cerându-şi prin miorlăituri insistente porţia de mâncare.

„Animalele intră chiar dacă am face garduri de cinci metri“

Când vine vorba de asumarea responsabilităţii, lucrurile se schimbă. Reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase susţin că pisicile şi câinii nu sunt ai angajaţilor sau ai unităţii sanitare, prin urmare, nu sunt problema unităţii sanitare. „Avem o convenţie cu Salubritatea, care vine periodic şi ridică câte şapte – opt câini, însă se întorc după aceea înapoi. Nu putem face nimic ca să-i ţinem în afara spitalului. Animalele intră chiar dacă am face garduri de cinci metri. Nici pisicile nu sunt ale spitalului. Sunt venite din afară“, a spus Constanţa Ileana Savu-Drăgnei, directorul financiar-contabil. Spitalul de Boli Infecţioase nu are nici un control asupra maidanezilor care i-au invadat teritoriul. Nimeni nu poate spune dacă animalele au fost vaccinate, sterilizate, dacă sunt purtătoare de boli sau paraziţi.

Sterilizare la urgenţă

Şi la Spitalul de Urgenţă Craiova este o situaţie asemănătoare. Câinii fără stăpân şi-au săpat galerii în curtea din spate, unde se ascund de fiecare dată când sunt căutaţi de angajaţii de la ecarisaj. În afara acestor câini sălbăticiţi, mai există şi cei aflaţi sub protecţia cadrelor medicale. Sunt în general bine îngrijiţi şi blajini, însă unii dintre ei au devenit atât de prietenoşi încât se plimbă în voie pe holurile spitalului.
Graţie unei campanii de sterilizare cu fonduri din Stalele Unite ale Americii, dar şi implicării cadrelor medicale, o parte dintre câinii spitalului vor fi duşi joia viitoare la aerodromul sportiv din Craiova pentru a fi sterilizaţi. “Am vorbit cu asistenta medicală care îi hrăneşte de obicei şi vom încerca să adunăm cât mai mulţi câini pentru a fi sterilizaţi“, a declarat Oana Popescu, reprezentanta Asociaţiei Speranţă pentru Animale.

Câinii şi pisicile nu au ce căuta în curtea spitalelor

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj susţine că prezenţa câinilor şi pisicilor în curtea spitalelor nu este normală, dar că de această problemă ar trebui să se ocupe instituţiile abilitate. „Dacă primim sesizări despre câini şi pisici în curtea unităţilor sanitare, le trimitem spre rezolvare instituţiilor abilitate: consilii locale şi Direcţia Sanitar-Veterinară. Direcţia de Sănătate Publică se implică doar dacă o persoană este muşcată de aceste animale“, a susţinut dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.
Dintre bolile pe care câinii şi pisicile le pot transmite la om se numără: antraxul, bruceloza, rabia, boala Lyme, scabia, toxoplasmoza, boala zgârieturii de pisică şi pasteureloza. Cadrele medicale care atrag animalele fără stăpân în curtea spitalelor ar trebui să ştie aceste lucruri, iar dacă iubesc animalele să caute alte soluţii pentru a le fi de ajutor.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII