27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSute de poliţişti gorjeni, cercetaţi de Parchet

Sute de poliţişti gorjeni, cercetaţi de Parchet

Anual, peste 250 de agenţi de poliţie sunt cercetaţi de procurorii de la Parchetul Judeţean de pe lângă Tribunalul Gorj pentru infracţiuni ca abuz în serviciu sau uz de fals.
Procurorii au în lucru anual sute de dosare care au ca subiect al cercetării pe agenţii de poliţie angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Potrivit procurorului Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Gorj, în 2010 au fost în lucru 257 de dosare penale în care au fost cercetaţi poliţişti. Dintre acestea, până în prezent au fost soluţionate 231.
„În nici unul dintre aceste dosare nu a fost întocmit rechizitoriu, ci soluţiile adoptate de procurori au fost de netrimitere în judecată a celor cercetaţi. Procurorii au decis neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală a agenţilor de poliţie“, a spus Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Gorj.

Abuz şi neglijenţă în serviciu

În primul trimestru al acestui an, au fost deschise 69 de dosare de cercetare penală a unor poliţişti, dintre care doar opt au fost soluţionate. Nici unul dintre agenţii de poliţie cercetaţi de procurori nu a fost trimis în judecată, soluţiile adoptate de procurori fiind de scoatere de sub urmărire penală.
„Infracţiunile pentru care sunt cercetaţi agenţii de poliţie sunt: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu, lovire şi alte violenţe, fals, uz de fals, dare şi luare de mită, cercetare abuzivă şi ameninţare şi purtare abuzivă“, a afirmat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII