6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoarta Sărutului aşteaptă intervenţia restauratorilor

Poarta Sărutului aşteaptă intervenţia restauratorilor

Poarta Sărutului, una din cele mai importante opere brâncuşiene din Parcul Central din Târgu Jiu, are nevoie de intervenţia unei echipe de restauratori. Capacul din plumb de deasupra porţii, piesa cea mai sensibilă la intemperii şi la acţiunea altor agenţi externi, trebuie să fie înlocuit în întregime, după ce anul trecut a fost reparat în anumite puncte unde apăruseră fisuri. La sfârşitul anului 2010, autorităţile din municipiu, împreună cu proiectantul ultimei restaurări, Dorin Dănilă, au luat decizia de a se efectua reparaţii la capacul din plumb şi de a se izola zona de contact dintre tablă şi piatră cu o substanţă care să împiedice pătrunderea apei. Placa de plumb a fost însă montată în anul 2003, când a avut loc ultima restaurare, iar de atunci şi până în prezent nu a beneficiat de nici un fel de reparaţii, cu excepţia celor de anul trecut.

Şi monedele deteriorează capacul

Paul Popescu, sculptor, expert restaurator în piatră şi cel care s-a ocupat de efectuarea reparaţiilor la placa de plumb de pe Poarta Sărutului, a declarat că este necesară înlocuirea actualului capac ce protejează opera. „Nu există decât o soluţie solidă, şi aceea este înlocuirea capacului de deasupra. Anul trecut am observat picături de apă formându-se pe suprafaţa Porţii şi, atunci când am verificat, am descoperit acele fisuri în capac. Autorităţile au înţeles şi am efectuat acea intervenţie de reparare. A trecut printr-o iarnă grea şi în prezent este recomandat ca întreg capacul să fie schimbat pentru a nu ajunge la intervenţii mai complicate asupra pietrei. Intrăm în cel de-al optulea an de când a fost montat capacul de plumb. Şi monedele aruncate de turişti deasupra ruginesc şi afectează zonele în care se află. Operele brâncuşiene trebuie să fie monitorizate şi fotografiate periodic şi întocmite rapoarte dacă nu lunar, măcar la două luni. Am încercat şi monitorizarea capacului de deasupra cu o cameră video, dar montarea sistemului ar fi o soluţie nepotrivită pentru imaginea operei“, a precizat Paul Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII