Dinel Nuţu (fost Staicu) a fost arestat în lipsă în dosarul Transgaz

Autori


Judecătoria Sector 2 a emis, în 13 aprilie, un mandat de arestare pentru 30 de zile în lipsă pe numele lui Dinel Nuţu (fost Staicu), însă decizia instanţei a fost atacată cu recurs, care urmează să fie judecat mâine de Tribunalul Bucureşti, informează NewsIn.

Dinel Staicu este judecat, alături de alte persoane, pentru prejudicierea Transgaz Mediaş, iar dosarul se află în faza de fond, pe rolul Judecătoriei sectorului 2.

La termenul din 16 februarie al procesului, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei admiterea cererii de luare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara faţă de Dinel Staicu, potrivit încheierii de şedinţă din data respectivă. Reprezentantul DNA a informat instanţa că este necesară luarea măsurii pentru buna desfăşurare a procesului penal, având în vedere că acesta nu s-a mai prezentat la proces după ce a fost audiat.

Mai mult, se arată în încheierea de şedinţă, procurorul a informat instanţa şi despre demersurile făcute de Dinel Staicu de a îşi schimba numele, solicitând judecătorului să aibă în vedere şi condamnarea, nedefinitivă la acea dată, din dosarul falimentării BIR.


În încheierea de şedinţă este consemnată şi poziţia avocatului lui Dinel Staicu, acesta cerând respingerea solicitării procurorului, susţinând că schimbarea de nume vine ca urmare a intenţiei acestuia de a prelua numele viitoarei soţii.

Judecătoria Sectorului 2 a decis, însă, respingerea cererii de impunere a interdicţiei de a părăsi ţara în cazul lui Staicu.

Judecătoria Sectorului 4 a emis, pe 7 aprilie, un mandat european de arestare pe numele lui Dinel Nuţu, noul nume al omului de afaceri Dinel Staicu, după ce acesta a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, însă a fugit din ţară înainte de pronunţarea acestei decizii.


Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. Gorbunov said:

    Si firma ministrului justitiei Predoiu este implicata in dosarul BIR.

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 19 aprilie 2011

Actualitate

» Prefectura Dolj dă palme Fiscului
» Numărul personalului angajat în sistemul de învăţământ este în scădere
» Tenis: Adrian Ungur l-a învins pe Victor Crivoi la Napoli
» Preţul electricităţii se va dubla în următorii 7-8 ani
» Dinel Staicu, capturat în Ungaria
» Parlamentarii olandezi cer revizuirea planurilor privind muncitorii sezonieri români şi bulgari
» Spitalul Leamna, câmp de luptă
» Scurte ştiri
» Maratonul sterilizărilor
» Bulevardul Râului, greu de plombat
» Scurte ştiri
» Fidel Castro, pentru prima dată în public alături de Raul de la transferul de putere
» Bulgarul Boiko Borisov este cel mai sărac premier din UE
» Rompetrol a avut profit, după trei ani de pierderi
» Dinel Nuţu (fost Staicu) a fost arestat în lipsă în dosarul Transgaz

Local

» Suspiciune de toxiinfecţie la Creşa nr. 2 din Slatina
» Duster răsturnat după o tamponare cu un Opel
» Un calculator de Iepuraş
» Atacul pistolarilor
» Scurte ştiri
» Reanimarea, pe jumătate modernizată
» Cu ţigări ascunse în pneurile maşinilor
» Medicii de familie nu vor să meargă la ţară

Dolj

» 30% dintre elevii doljeni riscă să pice bacul la română

Gorj

» Scurte ştiri
» Scurte ştiri
» Mielul de la turmă, mai ieftin

Sport

» Vai de capul vostru!
» Nae Tilihoi: Cronicar în vremuri tulburi
» Mihai Costea a părăsit Ştiinţa!
» Diţă a abandonat maratonul de la Londra
» Nadal, al şaptelea titlu la Monte Carlo
» CN „N. Titulescu“, medalie de bronz la campionatul naţional
» Craiovencele au încheiat sezonul pe locul opt
» Mutu şi Radu, modeşti
» Ţâră a debutat pentru Lazio Primavera
» Pandurii au prins gustul golului

Bani & Afaceri

» Jucătorii Ştiinţei au meci cu Fiscul
» Vânătoare de TVA

Magazin

» Amalia Enache transmite în direct nunta Prinţului William cu Kate Middleton
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Picătura de cunoaştere
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Kristin Davis, fascinată de elefanţi
» Ierburi comestibile

Opinii

» Vrem o ţară ca afară, dar n-avem cu cine şi nici cu ce

Top