Acasă Actualitate Camerele Agricole, câmp de luptă

Camerele Agricole, câmp de luptă

Autorităţile din cele cinci judeţe ale Olteniei, Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea, se pregătesc pentru noile Camere Agricole care vor fi înfiinţate după aprobarea unui proiect de lege care le dă puteri sporite. O primă întâlnire a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, când membrii Comitetelor Judeţene de Iniţiativă pentru constituirea Camerelor au stat la aceeaşi masă cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, prezent la Craiova. Concret, preşedintele fiecărei Camere va fi ales pe baza voturilor membrilor din comitete, care sunt, de fapt, fermieri. Preşedintele Camerei Zonale, de exemplu, va vota pentru alegerea preşedintelui Camerei Judeţene şi aşa mai departe, până la Camera Naţională Agricolă. În urma votului de la întâlnire, preşedintele Comitetului Zonal de Iniţiativă al Camerei Agricole a fost ales Cristi Costea – director DADR Dolj. Bătălia pentru preşedinţia Camerelor Agricole va fi aprigă, deoarece controlul lor va asigura acces la fonduri europene şi la stabilirea strategiilor agricole în zonă. Potrivit proiectului de lege, specialiştii Camerelor pot formula din proprie iniţiativă propuneri privind politicile publice de dezvoltare a sectorului agricol, reglementările fiscale, funciare şi silvice, formarea profesională, coordonarea exproprierilor pentru cauză de utilitate publică, agroturism sau metodologia de stabilire a preţurilor şi de comercializare a produselor agricole. În prezent, Camera Agricolă Dolj este condusă de Bogdan Ivanovici, membru PNL care a fost condamnat penal în urmă cu mai mulţi ani. „În Dolj sunt peste 560.000 de hectare de teren agricol. Aceste Camere Agricole nu sunt organisme politice, conducerea lor se va alege aşa cum se aleg şi parlamentarii, pe colegii“, a spus prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. Întrebat care mai este rostul Direcţiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală după înfiinţarea Camerelor, prefectul a spus că, probabil, Direcţia va intra într-un proces de restructurare. Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi întâlniri, autorităţile din Dolj şi Olt au decis să declare ca zonă defavorizată o suprafaţă de 70.000 de hectare de teren cu nispuri zburătoare. „Vom face solicitare la guvern pentru acest lucru“, a spus Giugea.

Exit mobile version