17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Andrei Cristea, accidentat grav, va rata restul sezonului

Fotbal – Andrei Cristea, accidentat grav, va rata restul sezonului

Atacantul român al echipei germane Karlsruher SC, Andrei Cristea, s-a accidentat grav la genunchiul drept şi va rata restul sezonului, au anunţat, joi, oficialii clubului, informează Mediafax. Andrei Cristea, transferat în această iarnă de la Dinamo la Karlsruher, din 2.Bundesliga, a suferit o ruptură la meniscul genunchiului drept în meciul din etapa trecută a campionatului, a declarat directorul sportiv al grupării germane, Arnold Trentl, după ce jucătorul a fost supus unui RMN. „Suntem ghinionişti, dar nu este sfârşitul lumii“, a spus Arnold Trentl, citat de Kicker.

La rândul său, preşedintele clubului, Ingo Wellenreuther, a declarat: „Este trist, însă vom depăşi şi acest moment, ceilalţi jucători trebuie să facă şi mai mult“.

Andrei Cristea (26 de ani), care a reuşit să înscrie 4 goluri în 8 meciuri pentru formaţia care ocupă poziţia a 15-a în 2.Bundesliga, va fi supus zilele următoare unei intervenţii chirurgicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS