8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePasagerii care călătoresc cu autobuzul vor avea drepturi

Pasagerii care călătoresc cu autobuzul vor avea drepturi

După doi ani de negocieri dificile, Parlamentul European şi statele membre au ajuns la un acord cu privire la un regulament care va acoperi toate serviciile normale, naţionale sau transfrontaliere pe distanţe lungi (250 de kilometri sau mai mult), începând din primăvara anului 2013. Noua legislaţie prevede compensaţii de până la 50% din preţul biletului, în plus faţă de rambursarea integrală a tichetului, dacă un operator anulează o călătorie şi nu poate să îşi onoreze contractul de transport.
Această regulă se aplică şi în cazul unei întârzieri mai mari de două ore, dacă operatorul nu poate oferi pasagerilor nici o redirecţionare sau alt mijloc de transport pentru continuarea deplasării. Călătorii care, în urma unei anulări sau a unei întârzieri mai lungi de două ore, doresc să renunţe la călătorie, au dreptul la rambursarea integrală a preţului biletului.
În cazul unei întârzieri mai mari de 90 de minute, pasagerii au dreptul la gustări, mese sau băuturi răcoritoare. Dacă o călătorie este întreruptă sau are loc un accident care presupune cazarea peste noapte, operatorii sunt obligaţi să ofere pasagerilor cazare la hotel.
În cazul pierderii sau deteriorării bagajelor, operatorii va trebui să prevadă o rambursare de minimum 1.200 de euro şi rambursarea unei sume de până la 220.000 de euro (sau mai mult, dacă este prevăzut în legislaţia naţională), în caz de deces sau vătămare în urma unui accident.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII