11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANI verifică averile liderilor de sindicat

ANI verifică averile liderilor de sindicat

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averile unor lideri de sindicat, printre care Vasile Marica, Dumitru Costin, Ion Albu, Marius Nistor, Gheorghe Isvoranu, Liviu Luca, Anton Hadăr, Marius Petcu, Bogdan Hossu, Vasile Lincu, Marian Gruia şi Ion Popescu.
Ancheta, care a început de aproximativ trei luni, vizează verificarea averilor, nedepunerea declaraţiilor de avere şi de interese în termenul legal. Un sfert dintre cei cercetaţi au venit deja la audieri, au mai spus reprezentanţii ANI. De asemenea, este cercetată şi soţia lui Vasile Marica, angajată a Ministerului de Finanţe. Cercetările au fost demarate din oficiu, după depunerea declaraţiilor, dar au la bază şi sesizări din partea unor persoane, precum şi materiale din presă, au mai relatat sursele.
Sindicaliştii a căror avere este controlată de Agenţia Naţională de Integritate  spun că acţiunea în sine este dirijată pentru a-i compromite. „Cineva dirijează aceste atacuri împotiva noastră. Eu nu am nimic împotriva cercetării, dar nu pricep criteriul după care unii lideri sindicali sunt controlaţi, iar alţii, poate mai importanţi“, nu, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele executiv al Federaţiei „Spiru Haret“, Marius Nistor.
Preşedintele „Alma Mater“, Anton Hadăr, consideră că ancheta este „o sâcâială“, iar liderul Pro Lex, Vasile Lincu, a afirmat că el a cerut din decembrie ca averea să-i fie verificată de către ANI.
„Controlul era de aşteptat, dar mă mir că nu ne-au dat la DNA să ne şi aresteze“, a spus preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
• NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII