Acasă Actualitate Scurte ştiri

Scurte ştiri

Mai bine în străinătate, la lopată decât acasă, la catedră
Constrânse de nivelul de salarizare din învăţământ, extrem de scăzut după ce măsurile de austeritate economică adoptate la jumătatea anului trecut au intrat în vigoare, 24 de cadre didactice din Olt au solicitat, în septembrie 2010, concediu fără plată şi au plecat peste graniţe, la muncă.
Lor li se alătură alţi nouă dascăli, care au procedat în acelaşi fel, cu explicaţia că urmează să se deplaseze în străinătate pentru specializare sau pentru a-şi pregăti tezele de doctorat.
În opinia sindicatelor din învăţământul oltean, care se tem de un posibil exod al profesorilor din judeţ, la patru sau cinci sute de lei, cât câştigă acum un debutant din Educaţie, e greu, dacă nu imposibil, pentru profesori să reziste unei oferte de cel puţin 800 de euro venite din afara ţării, care înseamnă un venit de aproape opt ori mai mare în comparaţie cu cel din România, chiar dacă postul în care se vor încadra nu corespunde nici cu aspiraţiile lor, nici cu nivelul de pregătire profesională.
„Asemenea cazuri au existat şi înainte, însă, de când s-au redus salariile, ele s-au înmulţit“, a spus liderul Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Olt, Ionel Barbu.
Dan CODREA

Au furat din şcoală
Trei gorjeni, printre care şi o femeie, sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras mai multe elemente metalice din curtea unei unităţi şcolare. Poliţia Motru a fost sesizată marţi de conducerea unei instituţii de învăţământ despre faptul că persoane necunoscute au sustras 410 kg de şină de cale ferată tip mină, ţeavă, bare metalice etc., bunurile fiind depozitate în atelierul din curtea unităţii.
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt doi bărbaţi şi o femeie, C.S., de 29 de ani, B.F., de 44 de ani, şi D.L.S., de 26 de ani, toţi din Motru.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că suspecţii, după ce au sustras bunurile menţionate, le-au transportat cu autoutilitara condusă de S.G.M, de 26 de ani, din Motru, la un centru de colectare a fierului vechi din comuna Cătunele, iar aici le-au valorificat pentru suma de 369 de lei. Poliţiştii au recuperat bunurile şi le-au restituit unităţii prejudiciate, iar pe numele suspectului au întocmit dosar penal pentru furt calificat.
Mihaela FLOROIU

44 de conducători auto, depistaţi încălcând legea

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au derulat marţi acţiuni în sistem integrat, pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care nu respectă prevederile privind legalitatea transportului rutier de mărfuri şi persoane. Au depistat 44 de conducători auto care au încălcat legea. Marţi, poliţiştii rutieri au desfăşurat o serie de acţiuni pe raza municipiilor Târgu Jiu şi Motru, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile privind legalitatea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane, dar şi pentru asigurarea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice. În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 16.000 de lei.
15 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, şi alţi 29 – pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice. Totodată, în trei cazuri, poliţiştii au retras certificatele de înmatriculare ale autovehiculelor, suspendând astfel dreptul de utilizare al acestora, pentru o perioadă de şase luni.
Mihaela FLOROIU

Exit mobile version