8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn târgujian, consilier local în Italia?

Un târgujian, consilier local în Italia?

Târgujianul Ion Săvoiu, de 40 de ani, are şanse să ajungă consilier local în Carugate, Italia, fiind susţinut de întreaga comunitate de români din zonă. Acesta a depus deja o cerere scrisă în Italia.  „Ducem o viaţă onestă aici şi legislaţia comunitară ne dă dreptul să candidăm. Eu am o afacere în Italia şi am angajaţi numai gorjeni. Sunt înscris pe listele electorale ale Asociaţiei social-politice PDL. Suntem implicaţi şi în activitatea politică, pentru că trebuie să se ocupe cineva la modul serios de această comunitate de români şi, mai ales, de drepturile pe care ei le au, ca plătitori de taxe, aici, în Italia. Asociaţia noastră social-politică este legal înscrisă şi recunoscută. În Italia sunt 124.000 de familii mixte, iar din datele Ministerului de Interne rezultă că ar fi cam 800.000 de români în Italia, dar în realitate se spune că cifra ar fi de 1.450.000 de români. Eu cred că vom avea din ce în ce mai mulţi români în consiliile locale din Italia. Din estimările noastre, la alegerile din aprilie vor fi cel puţin 40 de candidaţi români“, a declarat Ion Săvoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII