21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHandbal: România, învinsă de Algeria la CM

Handbal: România, învinsă de Algeria la CM

Naţionala de handbal masculin a României a înregistrat, luni seara, la Lund, a treia înfrângere din grupa C preliminară, la CM din Suedia, în faţa reprezentativei Algeriei, scor 15-14 (8-10).

România rămâne cu zero puncte în grupa C.

Marcatorii României au fost Ghionea 7 goluri, Florea 2, Novanc 2, Fenici 1, Savenco 1, I. Stamate 1, în timp ce Algeria i-a avut în prim-plan pe Berkous şi Boultif, ambii cu câte 4 goluri.

În primele două întâlniri din grupa C, România a cedat în faţa Croaţiei, 21-27, şi a Danemarcei, 30-39. Marţi este zi de pauză în grupa C, România urmând a juca miercuri, cu Australia.

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se califică mai departe, acesta fiind şi obiectivul naţionalei României, la CM din Suedia. Meciurile din grupele principale vor începe în 22 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU