6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova atacă 2011 cu investiţii şi angajări

Craiova atacă 2011 cu investiţii şi angajări

În Craiova vor fi inaugurate centre comerciale şi lucrări la infrastructura rutieră, iar Ford şi furnizorii săi ar putea începe angajările. La nivel naţional, ne putem aştepta la preţuri mai mari la maşini, benzină şi ţigări, impozite pe veniturile nedeclarate, o uşoară scădere a şomajului şi la venituri mai mici pentru pensionari şi mame.

Anul 2011 va aduce noi greutăţi financiare pe capul românilor. De anul viitor, veniturile nedeclarate a căror natură nu este cunoscută de fisc la momentul controlului vor fi impozitate cu 16%. Taxa va fi aplicată persoanelor fizice care au făcut cheltuieli sau deţin elemente de patrimoniu mai mari cu 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei, comparativ cu veniturile declarate. De la 1 ianuarie, accizele la benzina fără plumb şi motorină vor creşte cu peste 3%, în timp ce accizele pentru benzina cu plumb vor rămâne nemodificate. Asta, după ce în 2010 preţul benzinei a crescut cu aproape 25% – având cea mai mare rată de creştere din UE, notează oficialii europeni. Maşinile vor deveni şi ele mai scumpe, pentru că taxa de poluare auto va fi cu 45-50% mai mare faţă de cea din acest an, în funcţie de vechimea şi puterea maşinii. Taxa va fi zero doar pentru maşinile Euro 6, cele hibrid şi maşinile electrice.

Venituri mai mici pentru pensionari şi mame

Accizele pentru alcool şi băuturile alcoolice vor rămâne nemodificate. În schimb, accizele la cafea nu vor dispărea, aşa cum prevedea Codul Fiscal. Microfirmele vor putea din nou să aleagă între a plăti un impozit unic de 3% pe venit sau 16% din profit. Nu vor putea beneficia de această facilitate microîntreprinderile care obţin venituri din activităţi bancare, asigurări, jocuri de noroc, consultanţă şi management. De la 1 iulie, pachetele de ţigări se vor scumpi cu sume cuprinse între 20 şi 60 de bani.
Pensionarii vor avea mai puţini bani. Astfel, cei cu pensii mai mari de 740 de lei vor fi obligaţi să achite contribuţia de 5,5% pentru fondul asigurărilor de sănătate.
În schimb, bugetarii vor primi salarii mărite cu 15%, însă salariile lor tot vor fi cu 10% mai mici faţă de nivelul înregistrat înaintea tăierilor de 25% operate de guvern. Veşti proaste şi pentru familiile care vor avea copii după 1 ianuarie. Mămicile vor avea două posibilităţi. Prima dintre ele înseamnă un concediu maternal de un an, cu o indemnizaţie cuprinsă între 600 şi 3.400 de lei. Părinţii care se întorc la serviciu până la împlinirea celor 12 luni vor primi o primă de la stat de 500 de lei, dar îşi pot lua şi concediu fără plată până la doi ani.
A doua variantă presupune o durată a concediului maternal de doi ani. În acest caz, valoarea indemnizaţiei scade până la o sumă cuprinsă între 600 şi 1.200 de lei. Salariul minim brut pe ţară a fost stabilit prin lege la 670 de lei. Guvernul prognozează o scădere a ratei şomajului la 8% de la 8,5% – cât a fost prognozat pentru 2010.

Mall-uri şi noi şantiere rutiere în Craiova

Să vedem acum ce noutăţi poate aduce 2011 pe plan local. În primul rând, se va da startul la angajări.
Compania americană Ford va demara angajările la fabrica de automobile din Bănie. Craiovenii vor putea aplica pentru locuri de muncă şi la furnizorii Ford, care s-au locat deja în Bănie: Johnson Controls şi Lear Corporation. Noile centre comerciale care vor fi deschise la anul vor crea şi ele locuri de muncă. În semestrul al doilea din 2011 va fi inaugurat Electroputere Parc – un mall deschis în incinta societăţii craiovene, care poate crea aproximativ 1.500 de locuri de muncă. Proiectul presupune investiţii de peste 90 de milioane de euro şi va aduce în Craiova firme cunoscute, precum Auchan, Leroy Merlin, Decathlon, Kiabi, Norauto şi altele. Lidl&Schwarz, cel mai mare operator de magazine de tip discount din Europa, va deschide un magazin Lidl în cartierul Craioviţa Nouă. 2011 ar putea marca şi reluarea lucrărilor la Adora Mall – centrul comercial dezvoltat de portughezii de la Sonae Sierra. Aici şi-au anunţat deja prezenţa retailerul Cora şi Cinema City – cel mai mare operator de tip multiplex din Europa Centrală şi de Est.
În primăvara lui 2011, ar putea începe lucrările la centura ocolitoare de sud a Craiovei.
Din primăvară, circulaţia rutieră în Craiova va fi mult îngreunată pentru că se vor deschide multe şantiere.
Unul dintre ele se referă la un pasaj suprateran care va acoperi cinci intersecţii din zona centrală a oraşului, în valoare de 14 milioane de euro. Pasajul suprateran va lega Calea Bucureşti şi bulevardul Nicolae Titulescu peste intersecţia cu strada Brestei, strada Ştefan cel Mare şi strada Unirii. Tot în 2011 ar putea demara lucrările la pasajul subteran care va lega bulevardul Carol I cu strada Arieş, pe sub strada A.I. Cuza, şi reabilitarea infrastructurii rutiere şi de utilităţi în centrul istoric. Spre sfârşitul anului, alte şase mari artere de circulaţie se vor afla în reparaţii. Printre acestea enumerăm bulevardele Tineretului şi Olteniei şi străzile Pelendava şi Amaradiei.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

21 COMENTARII