16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElectro - spaţiu pentru furnizorii Ford

Electro – spaţiu pentru furnizorii Ford

Compania Electropu-tere vinde zeci de hectare de teren. Ford se interesează de hale în zonă, dar şi altă firmă cu capital american vrea să se extindă: Cummins Generator Technologies.

Din cele 64 de hectare de teren pe care se întindea cândva colosul industrial al Craiovei, Electroputere, fabricii îi sunt necesare doar nouă hectare cu halele aferente, suprafaţă pe care se poate dezvolta la parametri normali activitatea de producţie care a mai rămas la Electroputere. Anunţul a fost făcut de directorul executiv al companiei, Adrian Dumitriu, în conferinţa de presă organizată ieri la Primăria Craiova, cu prilejul încheierii tranzacţiei dintre dezvoltatorul imobiliar care va ridica mall-ul Electroputere Parc Craiova şi compania producătoare de motoare şi transformatoare, tranzacţie în care fabrica a vândut 12 hectare de teren pe 37,2 milioane de euro, bani care au fost viraţi în conturile ANAF şi ale Primăriei Craiova, pentru a achita datoriile Electroputere. După vânzarea celor 12 hectare pentru mall, Electroputere a mai rămas cu 52 de hectare. Dacă dintre acestea, uzinei îi sunt folositoare doar 9 hectare înseamnă că 43 de hectare ale uzinei sunt de vânzare.

Spaţiile de producţie, „curtate“ de Ford

Viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, a precizat că şi Ford s-a interesat pentru o parte din terenurile, respectiv halele de producţie din curtea uzinei Electroputere. Lucrurile au avansat în ceea ce priveşte intenţiile Ford, astfel că, recent, ar fi mers la Electroputere pentru discuţii un director de dezvoltare din cadrul Ford Europa.
„Au fost şi cei de la Ford la Electroputere pentru a evalua două hale importante la Electroputere, pentru relocarea furnizorilor. Şi cei de la Cummins (Cummins Generator Technologies – n.r.) care activează în incinta uzinei Electroputere vor să se extindă la o nouă hală de producţie de la Electroputere, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă pentru Craiova“, a precizat Mărinică Dincă.
Managerul Electroputere Craiova, Adrian Dumitriu, confirmă spusele viceprimarului, accentuând ideea că furnizorii Ford vor să cumpere două hale în uzina craioveană amintită. „În urmă cu aproape două luni au venit din nou cei de la Ford, împreună cu managerul de dezvoltare al Ford Europa, fiind interesaţi de două hale pentru doi furnizori ai lor. Urmează acum să vină furnizorii la negocieri pentru cumpărarea halelor. Noi vindem, nu închiriem halele. După cum am spus, facem motoare, nu suntem companie imobiliară“, a precizat directorul Dumitriu.
Ford nu face declaraţii referitoare la furnizorii săi. Reprezentanţii producătorului auto spun, în repetate rânduri, următorul lucru: „Politica Ford este aceea de a nu oferi detalii despre reţeaua noastră de furnizori“.
La Electroputere mai activează puţin peste 1.700 de oameni, iar compania se axează pe producţia de motoare electrice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII