15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoi nu suntem proşti, suntem şmecheri

Noi nu suntem proşti, suntem şmecheri

Incredibil, dar adevărat. Dornică să cheltuiască mai repede milioane de euro pe amenajarea spaţiului verde în vremuri de criză, Primăria Slatina se vede pusă în situaţia de a plăti de două ori pentru aceleaşi lucrări. O dată din banii publici colectaţi din taxele şi impozitele slătinenilor, şi încă o dată din fonduri europene şi de la Guvernul României.

La Primăria Slatina pare să se fi răsturnat căruţa cu bani. Mintea aleşilor locali a dat în clocot şi a clocit un plan de cheltuire a zeci de milioane de euro pe tunsul ierbii, tăiatul frunzelor şi adunatul crengilor de pe domeniul public, totul ambalat sub cele mai bune intenţii de înfrumuseţare a zonelor verzi. Cum ţara arde şi baba se piaptănă, edilii locali au concesionat serviciul de administrare a domeniului public pe o sumă fabuloasă: 800 de milioane de lei, aproape 200 de milioane de euro plătibili pe o perioadă de 30 de ani. Despre acest contract, GdS a scris pe larg acum două săptămâni. Spuneam atunci că firma care a câştigat contractul uriaş, SC Rupiah SRL, este conectată adânc în Primăria Slatina, ea fiind beneficiara altui contract prin care a devenit proprietara unei societăţi deţinute de Consiliul Local Slatina. Cât despre contractul de concesionare pe 30 de ani, trebuie amintit faptul că el prevede întreţinerea, dezvoltarea şi amenajarea parcurilor, a spaţiilor verzi, a locurilor de joacă şi a fântânilor arteziene, şi că este aproape imposibil de reziliat. O clauză strecurată şmechereşte de primărie betonează contractul atribuit lui Rupiah, care ar trebui să primească o despăgubire de 30% din valoarea rămasă de executat. Cu alte cuvinte, dacă peste doi ani se schimbă primarul şi consilierii locali sau dacă noul guvern ia o decizie care afectează derularea contractului, oraşul Slatina este bun de plată. Pentru exemplificare, suma de 800 de milioane de lei, cât va achita primăria în cei 30 de ani de contract, este echivalentă cu taxele şi impozitele locale ce vor fi colectate în următorii 15 ani. Cu toate acestea, edilii locali au considerat că tăiatul frunzelor şi curăţatul crengilor este o activitate indispensabilă pentru Slatina.

Aceeaşi lucrare, tocmită de două ori

Bomba abia acum vine. La doar două luni după ce a semnat contractul de concesionare a domeniului public în august 2010, primăria a semnat două contracte de finanţare din fonduri europene şi guvernamentale, cu Agenţia de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, culmea, tot pentru reabilitarea spaţiilor verzi. Suma din contracte este, de asemenea, consistentă, aproape 30 de milioane de lei, adică aproximativ şapte milioane de euro. Ce-i drept, banii sunt atribuiţi în mare măsură pentru reabilitarea infrastructurii stradale, dar spaţiile verzi cuprinse în proiecte sunt identice cu cele deja concesionate firmei Rupiah. În total, patru hectare de spaţiu verde vor fi reabilitate prin curăţire, gazonare şi plantare de arbori, adică aceleaşi operaţiuni pentru care primăria deja plăteşte facturi firmei câştigătoare. Până şi categoriile de arbori ce trebuie plantaţi din fondurile europene sunt identice cu cele din contractul de concesionare.

Bălăşescu: Noi nu suntem proşti

Edilii din Slatina se jură că nu vor plăti de două ori. „Cum vă închipuiţi că suntem atât de proşti să plătim de două ori pentru aceeaşi lucrare?! Sunt lucrări comune, într-adevăr, dar nu se va întâmpla asta. Vom modifica contractul de concesionare cu firma Rupiah şi vom diminua suprafaţa pe care o întreţine exact cu suprafaţa ce va fi reabilitată din fonduri europene“, a spus viceprimarul Slatinei, Dan Bălăşescu. Întrebat de ce primăria nu a avut răbdare să semneze contractul cu ADR Sud-Vest Oltenia înainte de concesionarea serviciului de administrare a domeniului public, Bălăşescu a spus că nu exista garanţia că acel contract va fi semnat. „Noi am depus proiectul, dar am semnat contractul de finanţare abia în octombrie 2010, la două luni după ce încheiasem contractul de concesionare. Nu puteam şti sigur dacă primeam banii. Ce să facem, să stăm cu spaţiul verde aşa cum era şi să cheltuim 20 de milioane de lei pe an pentru îngrijirea lui? Ştiţi cum se lucrează la stat. E mai bine că am externalizat“, a spus Bălăşescu. Directorul ADR Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, a declarat pentru GdS că Primăria Slatina nu poate cheltui banii europeni pentru a plăti firma căreia i-a concesionat activitatea de îngrijire a spaţiului verde pentru următorii 30 de ani. „Primăria Slatina nu poate plăti din aceşti bani firma căreia i-a concesionat acel serviciu. Trebuie să organizeze o licitaţie publică, cu anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Lucrările vor fi atribuite unei singure firme, adică nu poate organiza mai multe licitaţii pentru fiecare lucrare. La data semnării contractului de finanţare nu ştiam că primăria concesionase acest serviciu, dar asta nu împiedică derularea contractului semnat cu noi. Ei trebuie să cheltuiască banii legal“, a spus Marilena Bogheanu.

Contract de 200 de milioane de euro, limbă străină pentru viceprimar

Judecând după una dintre explicaţiile din nota de fundamentare pentru delegarea serviciului, Primăria Slatina va atribui contractul finanţat din bani europeni tot unei firme din Slatina. În motivele invocate, primăria a cerut ca firmele care vin la licitaţie să aibă sediul în Slatina, astfel încât toate taxele şi impozitele să rămână în oraş, cerinţă discriminatorie, dar care nu a fost sancţionată de nici un organ al statului până acum. Evident, firma câştigătoare, Rupiah, are sediul social în Slatina. Viceprimaru Bălăşescu a justificat această alegere spunând că „aşa suntem noi aici, mai naţionalişti“. Cât priveşte modificarea contractului deja semnat din cauza diminuării suprafeţei concesionate, viceprimarul Dan Bălăşescu nu ştie prevederile aprobate de consilierii locali, lucru pe care îl şi recunoaşte. Potrivit contractului, în cazul diminuării suprafeţei, primăria este obligată să pună la dispoziţie firmei Rupiah o suprafaţă echivalentă. „Eu doar am semnat contractul, dar e ca atunci când semnez dispoziţiile de plată pentru ajutorul de căldură. Credeţi că ştiu cine este trecut acolo?“, a spus Bălăşescu. Viceprimarul consideră că investiţiile în spaţiul verde din Slatina sunt justificate, chiar dacă  preţurile sunt mai mari decât la Craiova, unde Regia de Administrare a Domeniului Public din subordinea primăriei are tarife la jumătate faţă de firma din Slatina. „Păi ce, comparăm Craiova cu Slatina? Să vedeţi ce parcuri avem! Eu cred că Slatina arată mai bine decât Craiova. Nu am auzit pe nimeni să laude parcurile din Craiova“, a mai spus Bălăşescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII