Agenţiile de turism spaniole au pierdut 250 de milioane de euro din cauza grevei ilegale pe care controlorii de trafic au declanşat-o ieri şi din cauza căreia milioane de pasageri au fost afectaţi, după ce întreg spaţiul aerian spaniol a fost închis. Pierderi importante au înregistrat şi hotelierii, care s-au văzut nevoiţi să anuleze mii de rezervări pe teritoriul Spaniei, în timpul uneia dintre cele mai importante sărbători din pensinsulă, Ziua Constituţiei. Mininstrul spaniol de Interne a avertizat că protestul nu va rămâne fără repercusiuni şi că vor fi aplicate sancţiuni controlorilor de trafic.