17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSubvenţia integrală RAT, anulată în 2011

Subvenţia integrală RAT, anulată în 2011

Municipalitatea din Bănie a adoptat ieri un nou sistem de subvenţionare a abonamentelor de călătorie cu mijloacele Regiei Autonome de Transport Craiova pentru prima parte a anului viitor.

Subvenţiile de 100% şi 75% pentru anumite categorii de pensionari nu se vor mai acorda în 2011, urmând să fie acoperite cheltuielile de călătorie cu maşinile RAT în cotă de 50% pentru orice tip de abonament pentru pensionari. Potrivit viceprimarului Mărinică Dincă, cel puţin până la proba contrarie, acest sistem este mai bun decât cel practicat în prezent.
„Acest sistem se practică şi în oraşe cu venituri mult mai mari decât ale Craiovei, în ideea de a fi asigurate subvenţii pentru aceia care chiar au nevoie şi folosesc mijloacele de transport în comun. Fiindcă acum, au, nu au nevoie, pensionarii care se încadrează în bareme solicită aceste abonamente gratuite, iar primăria trebuie să plătească“, a spus Mărinică Dincă. În prezent, orice pensionar cu vârsta peste 70 de ani primeşte gratuit abonamentul de călătorie pentru o linie, indiferent de venituri. De asemenea, orice pensionar cu un venit mai mic de 1.300 de lei, indiferent de vârstă şi de tipul de pensie, primeşte tot 100% gratuitate, iar cheltuielile la abonamentele acordate pentru două sau mai multe linii, pentru toate persoanele pensionate sau cu vârsta peste 70 de ani, sunt acoperite în cotă de 75%.
„Este un efort prea mare, atât pentru regie, cât şi pentru consiliul local, care va trebui să-i achite regiei aceşti bani. Dacă ţinem seama că în 2011 va creşte şi tariful pentru călătoriile RAT, atunci suma estimată pentru anul viitor este de aproape 30 de milioane de lei pentru subvenţia acordată pensionarilor, elevilor şi studenţilor“, a mai spus viceprimarul Dincă.
În primele zece luni ale acestui an, subvenţia pentru călătoriile RAT se ridică la 14 milioane de lei, estimându-se un total de 17,4 milioane de lei pentru tot anul, cu 5,2 milioane de lei mai mult decât alocaţia bugetară. Studenţii la cursuri de zi vor beneficia în 2011 de 25% subvenţie pentru călătoria pe o singură linie, iar elevii – de 50% din valoarea abonamentului pentru o singură linie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII