8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElevii doljeni sunt mereu în frunte

Elevii doljeni sunt mereu în frunte

În fiecare an, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dolj în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj organizează şi derulează concursul naţional „MESAJUL MEU ANTIDROG”.
Prin acest concurs se urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflate într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri.
Un alt obiectiv al concursului îl constituie sensibilizarea şi educarea elevilor în scopul evitării consumului experimental/recreaţional de droguri şi trecerii de la acesta la cel regulat.
Elevii şi cadrele didactice din judeţul Dolj i-au acordat importanţa cuvenită, în anul şcolar 2009-2010 înscriindu-se 324 de elevi (238 din mediul urban şi 86 din mediul rural), care au realizat lucrări la toate secţiunile concursului, cu tema „Dependenţi de libertate”.
Şi cea de-a şaptea ediţie a acestui concurs a fost încununată de succes, la faza naţională fiind desemnaţi câştigători şi 5 elevi doljeni, după cum urmează:
– Naca Iulia-Cristina, elevă la Colegiul Naţional Carol I Craiova, a obţinut locul I la secţiunea Fotografie digitală; lucrarea sa a fost coordonată de prof. Dumitrescu Sorina;
– Barberi Bianca, elevă la Liceul Teoretic Tudor Arghezi Craiova, a obţinut locul I la secţiunea Spot; lucrarea sa a fost coordonată de prof. Vîlceanu Alina;
– Cîmpeanu Ana-Maria de la Şcoala Generală Negoi a câştigat locul I la secţiunea Eseu literar în limba rromani; lucrarea sa a fost coordonată de prof. Cîmpeanu Marcel;
– Tănasie Ionuţ-Alexandru, elev la Liceul de Informatică Ştefan Odobleja Craiova, a câştigat locul III la secţiunea Pagina web, subsecţiunea Pagină instituţie; lucrarea sa a fost coordonată de prof. Tîmplaru Roxana;
– Dăogariu Alex, elev la Şcoala Generală nr. 32 Alexandru Macedonski Craiova, a obţinut locul III la secţiunea film de scurt metraj; lucrarea sa a fost coordonată de prof. Ianîcu Iulia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS